| s-1
| Winston râgâi din nou. |
| s-2
| Efectul ginului trecea, lăsând în urmă o senzație de vid. |
| s-3
| La tele-ecran, fie pentru a celebra victoria, fie pentru a sugruma amintirea ciocolatei pierdute, izbucni deodată Oceania, ție-ți cânt. |
| s-4
| Trebuia să stai în poziție de drepți. |
| s-5
| Cu toate astea, în locul unde stătea era invizibil. |
| s-6
| După Oceania, ție-ți cânt, urmă o muzică mai lejeră. |
| s-7
| Nu îndrăznea să se apropie de ea. |
| s-8
| Winston se duse până la fereastră, cu spatele la tele-ecran. |
| s-9
| Ziua era încă senină și friguroasă. |
| s-10
| Undeva, în depărtare, explodă un obuz, făcând un zgomot care se auzi ca un ecou surd. |
| s-11
| În fiecare zi cădeau vreo douăzeci-treizeci de obuze asupra Londrei. |
| s-12
| Jos, în stradă, afișul cel rupt flutura încolo și încoace în vânt, iar cuvântul SOCENG tot apărea și dispărea. |
| s-13
| SOCENG - Principiile sacre ale SOCENG-ului. |
| s-14
| Nouvorbă, dublugândit, caracterul schimbător al trecutului. |
| s-15
| Avea sentimentul că rătăcea prin pădurile de pe fundul mării, pierdut într-o lume monstruoasă, el însuși fiind monstrul. |
| s-16
| Era singur. |
| s-17
| Trecutul era mort, viitorul nu și-l putea imagina. |
| s-18
| N-am vrut să spun nici o vorbă pe drumeag, zise ea, în caz c-ar fi vreun microfon ascuns pe cine știe unde. |
| s-19
| Ce siguranță avea el că măcar o singură ființă umană care trăia în momentul respectiv era de partea lui? |
| s-20
| Și cum putea ști că stăpânirea Partidului nu avea să dureze la infinit? |
| s-21
| Ca un răspuns, în fața ochilor îi apărură cele trei lozinci scrise pe fațada albă a Ministerului Adevărului: RĂZBOIUL ESTE PACE LIBERTATEA ESTE SCLAVIE IGNORANȚA ESTE PUTERE. |
| s-22
| Scoase din buzunar o monedă de douăzeci și cinci de cenți. |
| s-23
| Și pe ea erau gravate aceleași lozinci, cu litere mici, dar citețe, iar pe fața cealaltă figura Fratelui cel Mare. |
| s-24
| Până și de pe monedă ochii ăia te urmăreau. |
| s-25
| Pe monezi, pe timbre, pe coperțile cărților, pe steaguri, pe afișe, pe pachetele de țigări - peste tot. |
| s-26
| Mereu aceiași ochi care te urmăreau și vocea care te învăluia. |
| s-27
| când dormeai sau când erai treaz, la lucru ori la masă, înăuntru ori afară, în baie sau în pat - n-aveai nici o scăpare. |
| s-28
| Nimic nu-ți aparținea, afară de cei câțiva centimetri cubi de sub țeastă. |
| s-29
| Nu cred să fie, dar nu poți ști niciodată. |
| s-30
| Soarele se deplasase și miile de ferestre ale Ministerului Adevărului, dacă nu mai străluceau în lumină, arătau mohorâte ca niște creneluri la o fortăreață. |
| s-31
| Inima i se crispa în fața acelei imense structuri piramidale. |
| s-32
| Prea puternică - nu putea fi zdruncinată. |
| s-33
| Nici o mie de obuze n-ar fi putut-o dărâma. |
| s-34
| Din nou se întrebă pentru cine scria el jurnalul ăla? |
| s-35
| Pentru viitor, pentru trecut, pentru cine știe ce epocă imaginară. |
| s-36
| Și nu moartea îl aștepta, ci anihilarea. |
| s-37
| Jurnalul avea să ajungă scrum, iar el vapori. |
| s-38
| Numai Poliția Gândirii avea să citească lucrurile scrise de el, înainte de a le șterge și din prezent și din memorie. |
| s-39
| Cum puteai să te adresezi viitorului, când nici o urmă din tine, nici măcar un cuvânt oarecare mâzgălit pe-o hârtie nu putea, fizic vorbind, să-ți supraviețuiască? |
| s-40
| Oricând se poate să-ți recunoască vocea vreunul din porcii ăia. |
| s-41
| Tele-ecranul dădu ora exactă: paisprezece. |
| s-42
| În zece minute trebuia să plece. |
| s-43
| Trebuia să fie înapoi la Minister până la paisprezece-treizeci. |
| s-44
| Curios, dar clinchetul ceasului avea darul de a-l mai înviora puțin. |
| s-45
| Era o fantomă singuratică, rostind un adevăr pe care nimeni nu avea să-l audă vreodată. |
| s-46
| Dar atâta timp cât îl rostea, era un mod vag de a nu rupe continuitatea. |
| s-47
| Nu făcându-te auzit, ci păstrându-ți judecata puteai duce mai departe moștenirea speței umane. |
| s-48
| Se întoarse la măsuță, își înmuie penița în cerneală și scrise: |
| s-49
| Viitorului sau trecutului, acelei vremi în care gândirea este liberă, în care oamenii sunt diferiți unul de altul și nu trăiesc singuri, acelei vremi în care există un adevăr, iar ceea ce a fost făcut nu mai poate fi desfăcut, din epoca uniformității, din epoca singurătății, din epoca Fratelui cel Mare, din epoca dublugânditului - salutare! |
| s-50
| Era deja un om mort, îi trecu prin minte. |
| s-51
| Aici n-avem de ce ne teme. |
| s-52
| Avea impresia că numai acum, când în sfârșit fusese în stare să-și formuleze gândurile, făcuse pasul decisiv. |
| s-53
| Consecințele oricărui act stau în actul însuși. |
| s-54
| Scrise: |
| s-55
| Crimăgânditul nu atrage moartea: el este moarte. |
| s-56
| Acum, că se recunoscuse pe el însuși drept un om mort, era foarte important să rămână în viață cât mai mult cu putință. |
| s-57
| Două degete de la mâna dreaptă le avea pătate de cerneală. |
| s-58
| Uite, ăsta era genul de amănunt care te putea trăda. |
| s-59
| Cine știe ce nătărău zelos de la Minister, care-și băga nasul în orișice, vreo femeie, de pildă, vreuna ca aia măruntă cu părul ca nisipul, sau fata cu părul negru de la Secția Literatură, putea să-și pună problema de ce scrisese el în pauza de prânz, de ce folosise un toc demodat, ce anume scrisese - și pe urmă să plaseze o aluzie acolo unde trebuia. |
| s-60
| Se duse la baie și-și șterse cu atenție cerneala, frecându-și degetele cu un săpun grunjos, cafeniu-închis, care-i răzuia pielea ca glaspapirul și era, deci, foarte bun pentru așa ceva. |
| s-61
| Își aranjă jurnalul înapoi în sertar. |
| s-62
| Era clar că mai fusese pe acolo și altă dată, fiindcă evita băltoacele de parcă le-ar fi știut pe dinafară. |
| s-63
| Se ridică și se duse greoi către ușă. |
| s-64
| Nu avea absolut nici un rost să-și bată capul să-l ascundă, dar putea, cel puțin, să se asigure dacă existența lui fusese ori nu descoperită. |
| s-65
| Un fir de păr așezat peste marginile paginilor ar fi fost prea evident. |
| s-66
| Cu vârful degetului culese un fir de praf albicios pe care să-l poată recunoaște și-l depuse pe colțul copertei, de unde ar fi zburat dacă cineva ar fi mișcat cumva cartea de la locul ei. |
| s-67
| Winston o visa pe mama lui. |
| s-68
| Trebuie să fi avut, se gândi el, vreo zece-unsprezece ani când mama lui dispăruse. |
| s-69
| Era o femeie înaltă, ca o statuie, și destul de tăcută; avea mișcări lente și un păr blond minunat. |
| s-70
| Pe tatăl lui nu și-l amintea prea limpede; doar că era negricios și slab, întotdeauna ordonat îmbrăcat, cu haine închise la culoare - mai ales tălpile foarte subțiri de la pantofii tatălui său și le amintea - și că purta ochelari. |
| s-71
| Era convins că și unul și celălalt fuseseră înghițiți într-una din marile epurări ale anilor cincizeci. |
| s-72
| Se făcea că mama lui stătea undeva, sub el, cu mult mai jos, ținând-o pe sora lui în brațe. |
| s-73
| Nu-și aducea aminte de sora lui decât că era un copil micuț și slab, care nu scotea niciodată un sunet, dar avea ochi mari și atenți. |
| s-74
| Când puse mâna pe clanță, văzu că-și lăsase jurnalul deschis pe masă. |
| s-75
| Și mama și sora lui se uitau în sus spre el. |
| s-76
| Se aflau într-un loc subteran oarecare, fundul vreunui puț, de pildă, sau vreun mormânt foarte adânc, dar locul respectiv, deși era și-așa cu mult sub el, se afunda din ce în ce mai mult. |
| s-77
| se aflau, poate, în salonul unui vas care se ducea la fund și se uitau la el prin apa din ce în ce mai neagră. |
| s-78
| Mai era încă aer în salon, încă îl mai puteau vedea, și el pe ele, dar se scufundau, se scufundau în apele întunecate care din clipă în clipă aveau să le ascundă vederii lui pentru vecie. |
| s-79
| El era afară, la lumină și la aer, în timp ce ele erau supte către moarte și ele erau acolo jos tocmai fiindcă el era aici sus; știa și el treaba asta și o știau și ele și se putea citi pe fața lor că știau. |
| s-80
| Nu exista nici urmă de reproș pe fețele sau în inimile lor, nu exista decât conștiința că ele trebuiau să moară pentru ca el să trăiască și că asta făcea parte din ordinea inevitabilă a lucrurilor. |
| s-81
| Nu-și aducea aminte ce anume se petrecuse dar, în vis, era conștient că, într-un fel sau altul, mama și sora lui își sacrificaseră viața pentru ca el să trăiască. |
| s-82
| Era unul din acele vise care, deși păstrează decorul caracteristic viselor, sunt o continuare a activității intelectului și în care devii conștient de anumite fapte și idei care ți se par inedite și valoroase și după ce te trezești. |
| s-83
| Ceea ce-l izbi acum era faptul că moartea mamei lui, cu aproape treizeci de ani în urmă, fusese tragică și nefericită, într-un fel care, în ziua de azi, nu mai era posibil. |
| s-84
| Tragismul, așa cum îl vedea el, ținea de niște vremuri îndepărtate, de un trecut în care mai existau viața particulară, dragostea și prietenia, în care membrii unei familii stăteau alături unul de altul, fără să aibă nevoie să știe de ce. |
| s-85
| Chiar de la ușă, din cealaltă parte a camerei, se putea citi JOS FRATELE CEL MARE, atât scrisese de mare. |
| s-86
| Amintirea mamei lui îi rupea inima pentru că mama murise iubindu-l pe el când el era prea mic și prea egoist ca s-o iubească la rândul lui și pentru că într-un fel anume - nu-și mai amintea exact în ce fel - se sacrificase pe ea însăși unei concepții despre loialitate care era totodată personală și imuabilă. |
| s-87
| Așa ceva era clar că nu mai putea să se întâmple în ziua de azi. |
| s-88
| Astăzi existau frica, ura și durerea, dar nu mai exista nici o demnitate a sentimentelor, nici un regret profund sau complex. |
| s-89
| Toate acestea i se părea că le vedea în ochii mari ai mamei și ai surorii lui care se uitau în sus la el prin apa cea întunecată, de la sute de metri sub el și scufundându-se și mai adânc. |
| s-90
| Deodată, se făcea că stătea pe un gazon des, tuns scurt, într-o seară de vară, când razele piezișe ale soarelui aureau pământul. |
| s-91
| Peisajul pe care-l avea în fața ochilor îi revenea atât de frecvent în vise, încât niciodată nu era pe deplin sigur dacă îl văzuse sau nu în realitate. |
| s-92
| Când se deștepta, îl numea în gând Tărâmul de Aur. |
| s-93
| Era o pășune veche, mâncată de iepuri, cu o potecă șerpuind de la un capăt la altul și cu câte un mușuroi de cârtiță din loc în loc. |
| s-94
| În gardul viu și neregulat de pe partea opusă a câmpului, crengile ulmilor foșneau foarte slab în adierea vântului, cu frunzele abia mișcându-se, în mase compacte ca părul unei femei. |
| s-95
| Undeva, prin apropiere, deși nu se vedea, curgea un pârâu limpede și liniștit. |
| s-96
| De neînchipuit ce idioțenie! |
| s-97
| Pe sub sălcii, apa forma băltoace în care înotau ochene. |
| s-98
| Fata cu părul negru venea înspre el peste câmp. |
| s-99
| își smulgea hainele de pe ea, parcă dintr-o singură mișcare, și le azvârlea cât colo cu dispreț. |
| s-100
| Avea trupul alb și neted, dar nu trezea în el nici o dorință și, de fapt, abia dacă el se uita la trupul ei. |