Universal Dependencies - Romanian - RRT

s-101

train-101

Ai consultat cumva Ediția a Zecea a Dicționarului Nouvorbei?

s-102

train-102

Nu, zise Winston, nu știam c-a și apărut.

s-103

train-103

Noi, la Secția Documente, o folosim încă pe-a Noua.

s-104

train-104

Undeva, departe, un helicopter cobora printre acoperișuri, stătea câte o clipă suspendat, ca o albăstrea, și apoi se ridica din nou, zburând în cerc.

s-105

train-105

Ediția a Zecea nu urmează să apară decât peste vreo câteva luni, așa cred.

s-106

train-106

Dar au fost deja puse în circulație câteva exemplare.

s-107

train-107

Eu, de pildă, am un exemplar.

s-108

train-108

Te-ar interesa cumva să te uiți prin el?

s-109

train-109

Sigur că da, zise Winston, pricepând imediat încotro bătea celălalt.

s-110

train-110

Sunt câteva inovații foarte ingenioase.

s-111

train-111

De pildă, cred c-o să te frapeze restrângerea numărului de verbe.

s-112

train-112

Deci, cum zici să fac, să trimit pe cineva la dumneata să ți-l aducă?

s-113

train-113

Problema este că invariabil îmi zboară din cap lucrurile de acest fel.

s-114

train-114

Poate poți dumneata să treci pe la mine să-l iei, oricând îți convine.

s-115

train-115

Era patrula de poliție care-și băga nasul prin casele oamenilor.

s-116

train-116

Stai o clipă, să-ți scriu adresa.

s-117

train-117

Pune-le pe masa rotundă.

s-118

train-118

Sunt destule scaune?

s-119

train-119

O'Brien apucă sticla de gât și turnă în pahare un lichid de un roșu aprins.

s-120

train-120

Lui Winston i se treziră niște vagi amintiri, ceva ce văzuse demult pe un perete sau pe un panou - o sticlă mare făcută din lumini electrice care parcă se mișca în sus și în jos, turnându-și conținutul într-un pahar.

s-121

train-121

De fapt, însă, când îl înghiți, lichidul cel roșu îl dezamăgi profund.

s-122

train-122

Adevărul era că, după ani de zile de băut gin, îi făcea și greață.

s-123

train-123

Puse jos paharul golit.

s-124

train-124

Ea este reală?

s-125

train-125

Frăția i se spune.

s-126

train-126

Și totuși, patrulele nu contau.

s-127

train-127

Se uită la ceasul pe care-l avea la mână.

s-128

train-128

Sper că înțelegeți că, pentru început, trebuie să vă pun anumite întrebări.

s-129

train-129

Oamenii se foiau în sus și-n jos pe scaune și zbierau în gura mare, sforțându-se pentru a acoperi vocea behăitoare de la tele-ecran, care te scotea din minți.

s-130

train-130

Femeia cea măruntă cu părul ca nisipul se făcuse stacojie la față, iar gura i se deschidea și se închidea parcă ar fi fost un pește pe uscat.

s-131

train-131

Până și fața aspră a lui O'Brien se îmbujorase.

s-132

train-132

Stătea drept pe scaun, cu pieptul lui solid umflându-i-se și tremurând, ca și cum ar fi rezistat asaltului unui viol.

s-133

train-133

Fata cu păr negru din spatele lui Winston începuse să țipe; Porcule! Porcule! Porcule! și deodată apucase un dicționar gros de Nouvorbă și-l aruncase în tele-ecran.

s-134

train-134

Cartea îl lovise pe Goldstein în nas și ricoșase; vocea continuase însă neabătută.

s-135

train-135

Într-un moment de luciditate, Winston se trezise urlând ca toți ceilalți și izbind violent cu călcâiul în bara de la scaun.

s-136

train-136

Ce era îngrozitor la cele Două Minute de Ură nu era faptul că fiecare trebuia să-și joace rolul ci, dimpotrivă, că nimeni nu putea să nu intre în joc.

s-137

train-137

Numai Poliția Gândirii conta.

s-138

train-138

În treizeci de secunde orice prefăcătorie nu mai avea sens.

s-139

train-139

Un extaz hidos al fricii și răzbunării, dorința de a ucide, de a tortura, de a zdrobi fețele cu barosul se scurgeau ca un curent electric prin întregul grup de oameni, transformându-l pe fiecare, chiar împotriva voinței sale, într-un dement care se schimonosea și zbiera.

s-140

train-140

Și totuși, furia care te cuprindea era o emoție abstractă, fără direcție precisă, pe care o puteai comuta de la un obiect la altul, ca flacăra unei lămpi de sudură.

s-141

train-141

Astfel, era câte un moment când ura lui Winston nu se îndrepta deloc spre Goldstein ci, dimpotrivă, spre Fratele cel Mare, spre Partid și spre Poliția Gândirii; În asemenea momente, inima lui se întorcea către ereticul acela singuratic și batjocorit de pe ecran, singurul campion al adevărului și logicii într-o lume de minciuni.

s-142

train-142

Iar în clipa imediat următoare, era și el la fel ca toți ceilalți din jurul lui și tot ce se spunea despre Goldstein i se părea adevărul adevărat.

s-143

train-143

În aceste momente, ura lui secretă față de Fratele cel Mare se transforma în adorație, iar Fratele cel Mare se înălța precum un turn protector neînvins și neînfricat care stătea ca o stâncă în fața hoardelor Asiei, pe când Goldstein, deși era izolat și neajutorat, și însăși existența lui părea îndoielnică, parcă ar fi fost un fel de vrăjitor sinistru capabil, prin simpla forță a vocii sale, să demoleze edificiul civilizației.

s-144

train-144

Puteai chiar, în unele momente, să-ți orientezi ura în cutare sau cutare direcție printr-un act de voință.

s-145

train-145

Deodată, cu acel gen de efort cu care-ți smulgi capul de pe pernă în toiul unui coșmar, Winston reușise să-și transfere ura de la omul de pe ecran la fata cu părul negru din spatele lui.

s-146

train-146

Prin minte îi trecuseră niște vii și frumoase halucinații.

s-147

train-147

Se făcea că o bătea cu un baston de cauciuc până o omora; se făcea că o lega de un stâlp goală și o ciuruia cu săgeți, ca pe sfântul Sebastian; se făcea că o viola și că-i tăia beregata în momentul când ejacula în ea.

s-148

train-148

În spatele lui Winston, vocea de la tele-ecran îi dădea înainte despre fontă și despre depășirea celui de-al Nouălea Plan Trienal.

s-149

train-149

Și totuși, ce era mai bine ca înainte era că-și dădea seama de ce o ura.

s-150

train-150

O ura pentru că era tânără, drăguță și fără sex, pentru că voia să se culce cu ea și nu avea să facă niciodată treaba asta, pentru că în jurul taliei ei suple și frumoase, care parcă te ruga s-o cuprinzi cu brațul, nu era decât eșarfa aia roșie odioasă, simbolul agresiv al frigidității.

s-151

train-151

Ura își atinsese punctul culminant.

s-152

train-152

Vocea lui Goldstein devenise realmente o behăială și pentru o clipă figura i se schimbase într-un cap de oaie.

s-153

train-153

Pe urmă, capul de oaie se transformase într-o figură imensă și înfricoșătoare de soldat Eurasian care părea că înaintează cu pistolul-mitralieră țăcănind și că sare afară din suprafața ecranului, așa încât unii spectatori din rândul întâi se lăsaseră realmente pe spate cu scaunele.

s-154

train-154

Dar, în același moment, fiecare scosese câte un oftat adânc de ușurare: figura cea monstruoasă se transformase în figura Fratelui cel Mare, cu părul negru, cu mustața neagră, plin de forță și de o liniște misterioasă, umplând aproape tot ecranul.

s-155

train-155

Nimeni nu auzea ce spunea Fratele cel Mare.

s-156

train-156

Nu erau decât niște vorbe de încurajare, de genul celor care se rostesc în focul luptei și pe care nu le poți distinge una câte una, dar care îți redau încrederea în tine prin simplul fapt că sunt rostite.

s-157

train-157

Pe urmă figura Fratelui cel Mare dispăruse, iar în locul ei apăruseră cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere mari: RĂZBOIUL ESTE PACE LIBERTATEA ESTE SCLAVIE IGNORANȚA ESTE PUTERE.

s-158

train-158

Dar figura Fratelui cel Mare mai stăruise parcă pe ecran câteva secunde, ca și cum efectul ei asupra retinelor spectatorilor ar fi fost prea viu pentru a se șterge imediat.

s-159

train-159

Tele-ecranul recepționa și transmitea simultan.

s-160

train-160

Femeia cea măruntă cu părul ca nisipul se aruncase peste spătarul scaunului din față și-și întinsese brațele către ecran scoțând un murmur tremurat care suna ca un fel de Salvatorul meu!.

s-161

train-161

Pe urmă, își îngropase fața în mâini.

s-162

train-162

Se vedea clar că se ruga.

s-163

train-163

În acel moment, întregul grup de oameni începuse să intoneze, profund, încet și ritmic: Fra-te !... Fra-te!, o dată și încă o dată și încă o dată, foarte lent, cu pauză mare între prima și a doua silabă.

s-164

train-164

Era un sunet greu, bolborosit, curios de sălbatic, dincolo de care ți se părea că auzi tropăitul picioarelor goale și duduitul tam-tam-urilor.

s-165

train-165

Acesta continuase timp de aproape treizeci de secunde.

s-166

train-166

Asemenea refren se auzea adeseori în momente de covârșitoare emoție.

s-167

train-167

Într-un fel, era un imn adus înțelepciunii și măreției Fratelui cel Mare, dar, mai mult decât atât, era un act de auto-hipnoză, de înăbușire intenționată a stării conștiente cu ajutorul unui sunet ritmat.

s-168

train-168

Lui Winston i se părea că-i îngheață mațele.

s-169

train-169

În timpul celor Două Minute de Ură nu putea să nu ia parte la delirul general, dar această scandare subumană Fra-te !... Fra-te!.

s-170

train-170

Orice sunet pe care l-ar fi scos Winston, mai tare decât o șoaptă foarte slabă, putea fi captat; în plus, cât timp stătea în câmpul vizual al plăcii de metal, putea fi și văzut, nu numai auzit.

s-171

train-171

îl înfiora de fiecare dată.

s-172

train-172

Evident că scanda și el alături de ceilalți; ar fi fost imposibil să faci altfel.

s-173

train-173

A-ți disimula sentimentele, a-ți controla fața, a face exact la fel ca toată lumea, acestea erau reacții instinctive.

s-174

train-174

Dar exista un interval de câteva secunde în care expresia din ochii lui l-ar fi putut cu siguranță trăda.

s-175

train-175

Exact într-un asemenea moment se petrecuse lucrul acela important - dacă, într-adevăr, se petrecuse.

s-176

train-176

Timp de o clipă, ochii lui și ai lui O'Brien se întâlniseră.

s-177

train-177

O'Brien se ridicase.

s-178

train-178

Își scosese ochelarii și tocmai era pe punctul de a și-i potrivi înapoi pe nas.

s-179

train-179

Dar, timp de o fracțiune de secundă, ochii lor se întâlniseră și, în răstimpul cât se petrecuse acest lucru, Winston înțelesese - da, înțelesese! - că O'Brien gândea la fel ca el.

s-180

train-180

Între ei doi se schimbase un mesaj de neconfundat.

s-181

train-181

La unul din capete se afla un afiș mult prea mare pentru interior, care înfățișa figura enormă, lată de peste un metru, a unui bărbat în jur de patruzeci și cinci de ani, cu o mustață neagră și stufoasă, și cu trăsături frumoase dar dure.

s-182

train-182

Sigur că nu aveai cum ști, în fiecare moment, dacă ești sau nu ascultat.

s-183

train-183

Era ca și cum mintea fiecăruia s-ar fi deschis și gândurile ar fi zburat de la unul la celălalt prin ochi.

s-184

train-184

Cât de des sau după ce criterii intra Poliția Gândirii pe fiecare post individual - aceasta ținea de domeniul presupunerilor.

s-185

train-185

N-ar fi fost imposibil nici să urmărească pe toată lumea tot timpul.

s-186

train-186

Dar, în tot cazul, puteau intra pe firul tău oricând aveau chef.

s-187

train-187

Erai obligat să trăiești - și de fapt așa și trăiai, dintr-o obișnuință devenită instinct - cu presupunerea că orice sunet pe care-l scoteai era ascultat și orice mișcare observată, afară de cazul când era întuneric.

s-188

train-188

Winston rămăsese cu spatele la tele-ecran.

s-189

train-189

Era mai sigur deși, cum știa prea bine, chiar și un spate poate spune ceva.

s-190

train-190

La un kilometru depărtare se înălța Ministerul Adevărului, unde lucra el, ca un turn uriaș și alb deasupra peisajului mohorât.

s-191

train-191

Asta, se gândi el cu un vag dezgust, asta era Londra, principalul oraș al Aerobazei Unu care, la rândul ei, era a treia provincie a Oceaniei ca număr de locuitori.

s-192

train-192

Își stoarse memoria după vreo amintire din copilărie care să-i spună dacă Londra fusese întotdeauna chiar așa.

s-193

train-193

Winston se îndreptă către scări.

s-194

train-194

Oare întotdeauna au existat străzile astea cu case din secolul nouăsprezece, degradate, cu pereții proptiți în stâlpi de lemn, cu ferestrele astupate cu carton, cu acoperișurile de fier ruginite, cu zidurile alea stupide ridicate în fața grădinilor și care se prăbușeau în toate direcțiile?

s-195

train-195

Dar nu avea rost, nu-și putea reaminti: tot ce mai rămăsese din copilăria lui era o serie de imagini foarte limpezi, dar care nu veneau pe nici un fundal și erau, în cea mai mare parte, de neînțeles.

s-196

train-196

Ministerul Adevărului - în Nouvorbă, Minadev - te izbea fiindcă era cu totul diferit de oricare altă clădire care se vedea.

s-197

train-197

Era o structură înaltă, imensă, de beton armat alb, strălucitor, în formă de piramidă, care se ridica, terasă după terasă, la trei sute de metri de la pământ.

s-198

train-198

De unde stătea Winston se puteau citi foarte bine cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere elegante pe fațada cea albă: RĂZBOIUL ESTE PACE LIBERTATEA ESTE SCLAVIE IGNORANȚA ESTE PUTERE.

s-199

train-199

Ministerul Adevărului ar fi avut, după câte vorbeau oamenii, vreo trei mii de încăperi deasupra pământului și ramificațiile corespunzătoare dedesubt.

s-200

train-200

Mai existau încă trei clădiri, împrăștiate prin Londra, asemănătoare ca aspect și ca mărime.