| s-1
| Lui Winston îi displăcuse fata asta din primul moment când o văzuse. |
| s-2
| Știa și de ce. |
| s-3
| Din cauza atmosferei de gazon de hochei și de băi reci și de excursii în grup și în general de castitate pe care reușea s-o creeze în jurul ei. |
| s-4
| Aparatul care se numea tele-ecran, putea fi dat mai încet, dar nu aveai cum să-l închizi de tot. |
| s-5
| Winston detesta aproape orice femeie și mai ales pe cele tinere și drăguțe. |
| s-6
| Femeile, și mai ales cele tinere, erau întotdeauna cele mai fanatice adepte ale Partidului, cele care înghițeau slogane, care făceau spionaj amator și te turnau dacă te miroseau de neortodoxie. |
| s-7
| Dar fata asta, în mod special, îi dădea impresia că este mai periculoasă decât multe altele. |
| s-8
| O dată, când treceau unul pe lângă altul pe coridor, ea îi aruncase o privire piezișă care parcă-l străpunsese și pentru o clipă fusese cuprins de o groază oarbă. |
| s-9
| Îi trecuse prin cap ideea că fata ar fi putut lucra pentru Poliția Gândirii. |
| s-10
| Sigur că puțin probabil așa ceva dar ori de câte ori fata se afla prin apropierea lui, el simțea, în continuare, o neliniște ciudată care avea în ea și teamă și dușmănie. |
| s-11
| Cealaltă persoană era un bărbat pe care-l chema O'Brien. |
| s-12
| Era membru al Partidului Interior și deținea un post atât de important și de sus-pus, încât Winston știa doar foarte vag cu ce anume se ocupa. |
| s-13
| Oamenii de pe scaune scoseseră un murmur văzând salopeta neagră a unui membru al Partidului Interior. |
| s-14
| O'Brien era un bărbat voinic, aproape masiv, cu ceafa groasă și cu figura aspră, ironică și brutală. |
| s-15
| Winston se duse către fereastră: avea o figură fragilă, mai degrabă mică, iar salopeta albastră, care era uniforma Partidului, scotea în evidență cât era de slab. |
| s-16
| În ciuda aspectului său înfricoșător, avea un anume farmec în comportament, o mișcare de a-și potrivi mai bine ochelarii pe nas care, curios, te lăsa fără replică - deși nu era clar în ce fel - un gest ciudat de manierat. |
| s-17
| Era un gest care, dacă ar mai fi gândit cineva în acești termeni, ți-ar fi putut aminti un nobil din secolul optsprezece care-ți întindea cutia de prizat. |
| s-18
| Winston îl mai văzuse pe O'Brien poate de zece ori în tot atâția ani. |
| s-19
| Se simțea foarte tare atras de el, nu numai fiindcă era intrigat de contrastul dintre aspectul lui rafinat și fizicul de boxer profesionist, ci mai degrabă din cauza unei convingeri ținute secretă - sau poate nici măcar dintr-o convingere, ci dintr-o speranță - și anume că ortodoxia politică a lui O'Brien nu era perfectă. |
| s-20
| Era ceva în figura lui care sugera automat lucrul ăsta. |
| s-21
| Și, de fapt, poate nici măcar nu era neortodoxie ce i se citea pe față, ci, pur și simplu, inteligență. |
| s-22
| Oricum, avea înfățișarea unui om cu care puteai sta de vorbă, dacă ai fi putut cumva păcăli tele-ecranul și să-l prinzi singur. |
| s-23
| Winston nu făcuse niciodată nici cel mai mic efort de a-și verifica presupunerea: fiindcă, într-adevăr, nici nu avea cum să facă așa ceva. |
| s-24
| În momentul când intrase, O'Brien se uitase la ceas și, văzând că era aproape ora unsprezece se hotărâse, în mod evident, să rămână la Secția Documente pentru cele Două Minute de Ură. |
| s-25
| Se așezase pe același rând cu Winston, câteva scaune mai departe. |
| s-26
| Avea un păr foarte blond și o față sangvină de la natură, cu pielea înăsprită de săpunul prost, de lamele de ras tocite și de frigul iernii care abia trecuse. |
| s-27
| O femeie mică de statură, cu părul de culoarea nisipului, care lucra în boxa de lângă a lui Winston, se așezase între ei. |
| s-28
| Fata cu părul negru stătea exact în spate. |
| s-29
| În clipa următoare, tele-ecranul cel mai mare din fundul sălii slobozise un glas sinistru, ca scrâșnetul unei mașinării neunse. |
| s-30
| Un zgomot care-ți strepezea dinții și-ți ridica părul la ceafă. |
| s-31
| Începuse Ura. |
| s-32
| Ca de obicei, pe ecran apăruse chipul lui Emmanuel Goldstein, Dușmanul Poporului. |
| s-33
| Printre spectatori începuseră fluierăturile. |
| s-34
| Femeia cea măruntă cu părul ca nisipul scosese un țipăt de groază amestecată cu scârbă. |
| s-35
| Goldstein era un renegat și un decăzut care, odată, cu mult timp în urmă - nimeni nu-și mai amintea cu siguranță cât anume - fusese una din figurile de frunte ale Partidului, aproape la același nivel cu Fratele cel Mare însuși, dar pe urmă se angajase în activități contrarevoluționare, fusese condamnat la moarte dar, nu se știe cum, scăpase și dispăruse ca prin minune. |
| s-36
| Programul celor Două Minute de Ură varia de la o zi la alta, dar nu era zi în care Goldstein să nu fie personajul principal. |
| s-37
| Afară, chiar și prin obloanele trase în jos, atmosfera arăta friguroasă. |
| s-38
| El era primul trădător, cel dintâi care pătase puritatea Partidului. |
| s-39
| Toate ticăloșiile îndreptate împotriva Partidului care urmaseră, toate trădările, actele de sabotaj, ereziile, deviațiile, toate izvorau direct din teoriile lui. |
| s-40
| Undeva, nu se știa bine unde, el mai era încă în viață și-și organiza comploturile: poate undeva dincolo de ocean, sub protecția străinilor care-l plăteau, sau, așa cum se zvonea din când în când, poate se ascundea pe undeva chiar în Oceania. |
| s-41
| Lui Winston i se crispase diafragma. |
| s-42
| Ori de câte ori vedea figura lui Goldstein, îl încercau sentimente amestecate. |
| s-43
| Avea o față prelungă și osoasă de evreu, cu o coamă de păr alb, ca o aureolă, și o barbă micuță, ca de țap; o figură inteligentă și, totuși, eminamente demnă de dispreț; purta o pereche de ochelari proptiți pe vârful nasului, care-i dădeau o înfățișare de prostie senilă. |
| s-44
| Semăna cu o oaie și chiar și în voce avea inflexiuni ovine. |
| s-45
| Goldstein își debitase, ca de obicei, atacul veninos împotriva doctrinelor Partidului, atac atât de exagerat și de ticălos încât până și un copil ar fi trebuit să vadă prin el, dar care, totuși, era exact atât de plauzibil cât să-ți dea sentimentul alarmant că alții, cu mai puțin echilibru psihic, ar fi putut fi induși în eroare. |
| s-46
| Îl insultase pe Fratele cel Mare, denunțase dictatura Partidului, ceruse încheierea imediată a păcii cu Eurasia, solicitase libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea de gândire, zbierând ca un isteric despre trădarea Revoluției - totul într-o vorbire polisilabică rapidă, ca un fel de parodiere a stilului obișnuit al oratorilor Partidului, care conținea chiar și cuvinte din Nouvorbă; de fapt mult mai multe asemenea cuvinte decât folosea oricare membru al Partidului în viața de toate zilele. |
| s-47
| Și în tot timpul ăsta, ca să nu aibă nimeni nici cel mai mic dubiu asupra realității pe care o acopereau lătrăturile viclene ale lui Goldstein, în spatele lui, pe tele-ecran, mărșăluiau interminabile coloane ale armatei eurasiene - rânduri peste rânduri de bărbați solizi, cu fețe asiatice imobile, care veneau în valuri până la suprafața ecranului și pe urmă dispăreau pentru a fi înlocuite de altele exact la fel. |
| s-48
| Jos, în stradă vântul bătea în mici vârtejuri care stârneau praful și hârtiile împrăștiate și, deși soarele strălucea, iar cerul era de un albastru strident, parcă nimic nu avea culoare, cu excepția afișelor lipite peste tot. |
| s-49
| Tropăitul ritmic și monoton al cizmelor soldaților forma fundalul vocii behăitoare a lui Goldstein. |
| s-50
| Înainte de a se fi scurs treizeci de secunde de Ură, jumătate din lumea din sală începuse să aibă manifestări necontrolate de furie. |
| s-51
| Fața aceea ca de oaie de pe ecran, mulțumită de sine, și sentimentul terifiant de forță pe care-l dădea armata Eurasiană din spatele ei erau prea mult: și, pe urmă, până și vederea lui Goldstein sau gândul la el provocau automat frică și mânie. |
| s-52
| El era obiectul urii mai constant decât Eurasia sau Estasia, pentru că atunci când Oceania se afla în stare de război cu una din aceste puteri, cu cealaltă era în general în relații de pace. |
| s-53
| Se petrecea însă ceva ciudat: deși Goldstein era detestat și disprețuit de toată lumea, deși în fiecare zi și de o mie de ori pe zi, pe podiumuri, la tele-ecran, în ziare, în cărți, teoriile lui erau respinse, zdrobite, ridiculizate, proclamate sus și tare, în văzul mulțimii, ca să se vadă ce prostii lamentabile erau, în ciuda tuturor acestor lucruri, influența lui parcă niciodată nu slăbea. |
| s-54
| Se găseau întotdeauna alți și alți naivi care erau seduși de el. |
| s-55
| Nu trecea zi în care Poliția Gândirii să nu demaște spioni și sabotori care acționau la ordinele lui. |
| s-56
| Era comandantul unei mari armate din umbră, o rețea secretă de complotiști fideli răsturnării Statului. |
| s-57
| Frăția - așa se părea că se numea. |
| s-58
| Umblau și unele vorbe șoptite, despre o carte îngrozitoare, un compendiu al tuturor ereziilor, al cărei autor ar fi fost Goldstein și care ar fi circulat clandestin pe ici pe colo. |
| s-59
| Figura cu mustață neagră te fixa de sus în jos de la orice colț mai mare de stradă. |
| s-60
| Era o carte fără titlu. |
| s-61
| Lumea vorbea despre ea, dacă vorbea, spunându-i, pur și simplu, cartea. |
| s-62
| Dar asemenea lucruri nu le știai decât din zvonuri vagi. |
| s-63
| Nici Frăția și nici cartea nu erau subiecte despre care vreun membru al Partidului ar fi vorbit dacă putea cumva să nu vorbească. |
| s-64
| În al doilea minut, Ura ajunsese dementă. |
| s-65
| În sfârșit, a dat Dumnezeu! |
| s-66
| Semnul pe care-l aștepta sosise. |
| s-67
| Toată viața, i se părea, tânjise după treaba asta. |
| s-68
| Mergea la un moment dat pe un coridor lung, la Minister, și când ajunsese cam în același loc unde Julia îi strecurase bilețelul în mână, își dăduse seama că exact în spatele lui mergea cineva, mai mare decât el. |
| s-69
| Persoana, cine știe cine era, tușise scurt, dându-i, evident, a înțelege că voia să stea de vorbă cu el. |
| s-70
| Holul blocului mirosea a varză călită și a preșuri vechi. |
| s-71
| Era una și pe fațada casei de vizavi. |
| s-72
| Winston se oprise brusc și se întoarse. |
| s-73
| Era O'Brien. |
| s-74
| În sfârșit, se găseau față în față și parcă prima și singura lui pornire era să fugă de acolo. |
| s-75
| Și totuși, O'Brien continuă să meargă înainte, în același ritm, apucându-l prietenește de braț pentru câteva momente, așa încât ajunseră să meargă umăr la umăr. |
| s-76
| Începu să vorbească în felul lui aparte, cu acea politețe solemnă care-l făcea să fie altfel decât majoritatea membrilor Partidului Interior. |
| s-77
| Așteptam o ocazie potrivită pentru a sta de vorbă cu dumneata, îi zise lui Winston. |
| s-78
| Mai acum câteva zile, am citit în Times un articol al dumitale scris în Nouvorbă. |
| s-79
| Am impresia că dovedești un interes științific în Nouvorbă. |
| s-80
| Winston își mai recăpătase ceva din stăpânirea de sine. |
| s-81
| Științific e cam mult spus, zise el. |
| s-82
| FRATELE CEL MARE ESTE CU OCHII PE TINE, zicea textul, iar ochii cei negri scormoneau adânc în ochii lui Winston. |
| s-83
| Eu sunt un profan. |
| s-84
| Și, pe urmă, nu e specialitatea mea. |
| s-85
| N-am avut niciodată de-a face cu alcătuirea propriu-zisă a limbii. |
| s-86
| Dar scrii într-un stil foarte elegant, zise O'Brien. |
| s-87
| Și nu e numai părerea mea. |
| s-88
| Vorbeam de curând cu un prieten al dumitale care este, fără îndoială, un specialist. |
| s-89
| Îmi scapă numele lui în clipa asta. |
| s-90
| Winston simți un nou junghi dureros în inimă. |
| s-91
| Cum putea înțelege treaba asta altfel decât ca pe o referire la Syme? |
| s-92
| Dar Syme nu era numai mort și gata: era abolit, era o nepersoană. |
| s-93
| Mai jos, la nivelul străzii, era un alt afiș, rupt la un colț, care flutura din când în când în vânt, acoperind și descoperind un singur cuvânt: SOCENG. |
| s-94
| Orice referire cât de cât clară la el ar fi fost fatal de primejdioasă. |
| s-95
| Precis că O'Brien voise, în felul acesta, să-i dea un semn, să-i transmită o parolă. |
| s-96
| Comițând, împreună, un mărunt act de crimăgândit, ajunseseră complici. |
| s-97
| Mergeau în continuare amândoi, încet, pe coridor, când, deodată, O'Brien se opri. |
| s-98
| Cu acel sentiment ciudat, dezarmant de prietenesc pe care ți-l dădea întotdeauna când făcea treaba asta, își reașeză ochelarii pe nas și apoi spuse: |
| s-99
| Ceea ce voisem, de fapt, să-ți spun, era că în articolul dumitale am observat că ai folosit două cuvinte care s-au perimat. |
| s-100
| Da, numai foarte de curând, dar s-au perimat. |