| s-101
| Ai consultat cumva Ediția a Zecea a Dicționarului Nouvorbei? |
| s-102
| Nu, zise Winston, nu știam c-a și apărut. |
| s-103
| Noi, la Secția Documente, o folosim încă pe-a Noua. |
| s-104
| Undeva, departe, un helicopter cobora printre acoperișuri, stătea câte o clipă suspendat, ca o albăstrea, și apoi se ridica din nou, zburând în cerc. |
| s-105
| Ediția a Zecea nu urmează să apară decât peste vreo câteva luni, așa cred. |
| s-106
| Dar au fost deja puse în circulație câteva exemplare. |
| s-107
| Eu, de pildă, am un exemplar. |
| s-108
| Te-ar interesa cumva să te uiți prin el? |
| s-109
| Sigur că da, zise Winston, pricepând imediat încotro bătea celălalt. |
| s-110
| Sunt câteva inovații foarte ingenioase. |
| s-111
| De pildă, cred c-o să te frapeze restrângerea numărului de verbe. |
| s-112
| Deci, cum zici să fac, să trimit pe cineva la dumneata să ți-l aducă? |
| s-113
| Problema este că invariabil îmi zboară din cap lucrurile de acest fel. |
| s-114
| Poate poți dumneata să treci pe la mine să-l iei, oricând îți convine. |
| s-115
| Era patrula de poliție care-și băga nasul prin casele oamenilor. |
| s-116
| Stai o clipă, să-ți scriu adresa. |
| s-117
| Pune-le pe masa rotundă. |
| s-118
| Sunt destule scaune? |
| s-119
| O'Brien apucă sticla de gât și turnă în pahare un lichid de un roșu aprins. |
| s-120
| Lui Winston i se treziră niște vagi amintiri, ceva ce văzuse demult pe un perete sau pe un panou - o sticlă mare făcută din lumini electrice care parcă se mișca în sus și în jos, turnându-și conținutul într-un pahar. |
| s-121
| De fapt, însă, când îl înghiți, lichidul cel roșu îl dezamăgi profund. |
| s-122
| Adevărul era că, după ani de zile de băut gin, îi făcea și greață. |
| s-123
| Puse jos paharul golit. |
| s-124
| Ea este reală? |
| s-125
| Frăția i se spune. |
| s-126
| Și totuși, patrulele nu contau. |
| s-127
| Se uită la ceasul pe care-l avea la mână. |
| s-128
| Sper că înțelegeți că, pentru început, trebuie să vă pun anumite întrebări. |
| s-129
| Oamenii se foiau în sus și-n jos pe scaune și zbierau în gura mare, sforțându-se pentru a acoperi vocea behăitoare de la tele-ecran, care te scotea din minți. |
| s-130
| Femeia cea măruntă cu părul ca nisipul se făcuse stacojie la față, iar gura i se deschidea și se închidea parcă ar fi fost un pește pe uscat. |
| s-131
| Până și fața aspră a lui O'Brien se îmbujorase. |
| s-132
| Stătea drept pe scaun, cu pieptul lui solid umflându-i-se și tremurând, ca și cum ar fi rezistat asaltului unui viol. |
| s-133
| Fata cu păr negru din spatele lui Winston începuse să țipe; Porcule! Porcule! Porcule! și deodată apucase un dicționar gros de Nouvorbă și-l aruncase în tele-ecran. |
| s-134
| Cartea îl lovise pe Goldstein în nas și ricoșase; vocea continuase însă neabătută. |
| s-135
| Într-un moment de luciditate, Winston se trezise urlând ca toți ceilalți și izbind violent cu călcâiul în bara de la scaun. |
| s-136
| Ce era îngrozitor la cele Două Minute de Ură nu era faptul că fiecare trebuia să-și joace rolul ci, dimpotrivă, că nimeni nu putea să nu intre în joc. |
| s-137
| Numai Poliția Gândirii conta. |
| s-138
| În treizeci de secunde orice prefăcătorie nu mai avea sens. |
| s-139
| Un extaz hidos al fricii și răzbunării, dorința de a ucide, de a tortura, de a zdrobi fețele cu barosul se scurgeau ca un curent electric prin întregul grup de oameni, transformându-l pe fiecare, chiar împotriva voinței sale, într-un dement care se schimonosea și zbiera. |
| s-140
| Și totuși, furia care te cuprindea era o emoție abstractă, fără direcție precisă, pe care o puteai comuta de la un obiect la altul, ca flacăra unei lămpi de sudură. |
| s-141
| Astfel, era câte un moment când ura lui Winston nu se îndrepta deloc spre Goldstein ci, dimpotrivă, spre Fratele cel Mare, spre Partid și spre Poliția Gândirii; În asemenea momente, inima lui se întorcea către ereticul acela singuratic și batjocorit de pe ecran, singurul campion al adevărului și logicii într-o lume de minciuni. |
| s-142
| Iar în clipa imediat următoare, era și el la fel ca toți ceilalți din jurul lui și tot ce se spunea despre Goldstein i se părea adevărul adevărat. |
| s-143
| În aceste momente, ura lui secretă față de Fratele cel Mare se transforma în adorație, iar Fratele cel Mare se înălța precum un turn protector neînvins și neînfricat care stătea ca o stâncă în fața hoardelor Asiei, pe când Goldstein, deși era izolat și neajutorat, și însăși existența lui părea îndoielnică, parcă ar fi fost un fel de vrăjitor sinistru capabil, prin simpla forță a vocii sale, să demoleze edificiul civilizației. |
| s-144
| Puteai chiar, în unele momente, să-ți orientezi ura în cutare sau cutare direcție printr-un act de voință. |
| s-145
| Deodată, cu acel gen de efort cu care-ți smulgi capul de pe pernă în toiul unui coșmar, Winston reușise să-și transfere ura de la omul de pe ecran la fata cu părul negru din spatele lui. |
| s-146
| Prin minte îi trecuseră niște vii și frumoase halucinații. |
| s-147
| Se făcea că o bătea cu un baston de cauciuc până o omora; se făcea că o lega de un stâlp goală și o ciuruia cu săgeți, ca pe sfântul Sebastian; se făcea că o viola și că-i tăia beregata în momentul când ejacula în ea. |
| s-148
| În spatele lui Winston, vocea de la tele-ecran îi dădea înainte despre fontă și despre depășirea celui de-al Nouălea Plan Trienal. |
| s-149
| Și totuși, ce era mai bine ca înainte era că-și dădea seama de ce o ura. |
| s-150
| O ura pentru că era tânără, drăguță și fără sex, pentru că voia să se culce cu ea și nu avea să facă niciodată treaba asta, pentru că în jurul taliei ei suple și frumoase, care parcă te ruga s-o cuprinzi cu brațul, nu era decât eșarfa aia roșie odioasă, simbolul agresiv al frigidității. |
| s-151
| Ura își atinsese punctul culminant. |
| s-152
| Vocea lui Goldstein devenise realmente o behăială și pentru o clipă figura i se schimbase într-un cap de oaie. |
| s-153
| Pe urmă, capul de oaie se transformase într-o figură imensă și înfricoșătoare de soldat Eurasian care părea că înaintează cu pistolul-mitralieră țăcănind și că sare afară din suprafața ecranului, așa încât unii spectatori din rândul întâi se lăsaseră realmente pe spate cu scaunele. |
| s-154
| Dar, în același moment, fiecare scosese câte un oftat adânc de ușurare: figura cea monstruoasă se transformase în figura Fratelui cel Mare, cu părul negru, cu mustața neagră, plin de forță și de o liniște misterioasă, umplând aproape tot ecranul. |
| s-155
| Nimeni nu auzea ce spunea Fratele cel Mare. |
| s-156
| Nu erau decât niște vorbe de încurajare, de genul celor care se rostesc în focul luptei și pe care nu le poți distinge una câte una, dar care îți redau încrederea în tine prin simplul fapt că sunt rostite. |
| s-157
| Pe urmă figura Fratelui cel Mare dispăruse, iar în locul ei apăruseră cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere mari: RĂZBOIUL ESTE PACE LIBERTATEA ESTE SCLAVIE IGNORANȚA ESTE PUTERE. |
| s-158
| Dar figura Fratelui cel Mare mai stăruise parcă pe ecran câteva secunde, ca și cum efectul ei asupra retinelor spectatorilor ar fi fost prea viu pentru a se șterge imediat. |
| s-159
| Tele-ecranul recepționa și transmitea simultan. |
| s-160
| Femeia cea măruntă cu părul ca nisipul se aruncase peste spătarul scaunului din față și-și întinsese brațele către ecran scoțând un murmur tremurat care suna ca un fel de Salvatorul meu!. |
| s-161
| Pe urmă, își îngropase fața în mâini. |
| s-162
| Se vedea clar că se ruga. |
| s-163
| În acel moment, întregul grup de oameni începuse să intoneze, profund, încet și ritmic: Fra-te !... Fra-te!, o dată și încă o dată și încă o dată, foarte lent, cu pauză mare între prima și a doua silabă. |
| s-164
| Era un sunet greu, bolborosit, curios de sălbatic, dincolo de care ți se părea că auzi tropăitul picioarelor goale și duduitul tam-tam-urilor. |
| s-165
| Acesta continuase timp de aproape treizeci de secunde. |
| s-166
| Asemenea refren se auzea adeseori în momente de covârșitoare emoție. |
| s-167
| Într-un fel, era un imn adus înțelepciunii și măreției Fratelui cel Mare, dar, mai mult decât atât, era un act de auto-hipnoză, de înăbușire intenționată a stării conștiente cu ajutorul unui sunet ritmat. |
| s-168
| Lui Winston i se părea că-i îngheață mațele. |
| s-169
| În timpul celor Două Minute de Ură nu putea să nu ia parte la delirul general, dar această scandare subumană Fra-te !... Fra-te!. |
| s-170
| Orice sunet pe care l-ar fi scos Winston, mai tare decât o șoaptă foarte slabă, putea fi captat; în plus, cât timp stătea în câmpul vizual al plăcii de metal, putea fi și văzut, nu numai auzit. |
| s-171
| îl înfiora de fiecare dată. |
| s-172
| Evident că scanda și el alături de ceilalți; ar fi fost imposibil să faci altfel. |
| s-173
| A-ți disimula sentimentele, a-ți controla fața, a face exact la fel ca toată lumea, acestea erau reacții instinctive. |
| s-174
| Dar exista un interval de câteva secunde în care expresia din ochii lui l-ar fi putut cu siguranță trăda. |
| s-175
| Exact într-un asemenea moment se petrecuse lucrul acela important - dacă, într-adevăr, se petrecuse. |
| s-176
| Timp de o clipă, ochii lui și ai lui O'Brien se întâlniseră. |
| s-177
| O'Brien se ridicase. |
| s-178
| Își scosese ochelarii și tocmai era pe punctul de a și-i potrivi înapoi pe nas. |
| s-179
| Dar, timp de o fracțiune de secundă, ochii lor se întâlniseră și, în răstimpul cât se petrecuse acest lucru, Winston înțelesese - da, înțelesese! - că O'Brien gândea la fel ca el. |
| s-180
| Între ei doi se schimbase un mesaj de neconfundat. |
| s-181
| La unul din capete se afla un afiș mult prea mare pentru interior, care înfățișa figura enormă, lată de peste un metru, a unui bărbat în jur de patruzeci și cinci de ani, cu o mustață neagră și stufoasă, și cu trăsături frumoase dar dure. |
| s-182
| Sigur că nu aveai cum ști, în fiecare moment, dacă ești sau nu ascultat. |
| s-183
| Era ca și cum mintea fiecăruia s-ar fi deschis și gândurile ar fi zburat de la unul la celălalt prin ochi. |
| s-184
| Cât de des sau după ce criterii intra Poliția Gândirii pe fiecare post individual - aceasta ținea de domeniul presupunerilor. |
| s-185
| N-ar fi fost imposibil nici să urmărească pe toată lumea tot timpul. |
| s-186
| Dar, în tot cazul, puteau intra pe firul tău oricând aveau chef. |
| s-187
| Erai obligat să trăiești - și de fapt așa și trăiai, dintr-o obișnuință devenită instinct - cu presupunerea că orice sunet pe care-l scoteai era ascultat și orice mișcare observată, afară de cazul când era întuneric. |
| s-188
| Winston rămăsese cu spatele la tele-ecran. |
| s-189
| Era mai sigur deși, cum știa prea bine, chiar și un spate poate spune ceva. |
| s-190
| La un kilometru depărtare se înălța Ministerul Adevărului, unde lucra el, ca un turn uriaș și alb deasupra peisajului mohorât. |
| s-191
| Asta, se gândi el cu un vag dezgust, asta era Londra, principalul oraș al Aerobazei Unu care, la rândul ei, era a treia provincie a Oceaniei ca număr de locuitori. |
| s-192
| Își stoarse memoria după vreo amintire din copilărie care să-i spună dacă Londra fusese întotdeauna chiar așa. |
| s-193
| Winston se îndreptă către scări. |
| s-194
| Oare întotdeauna au existat străzile astea cu case din secolul nouăsprezece, degradate, cu pereții proptiți în stâlpi de lemn, cu ferestrele astupate cu carton, cu acoperișurile de fier ruginite, cu zidurile alea stupide ridicate în fața grădinilor și care se prăbușeau în toate direcțiile? |
| s-195
| Dar nu avea rost, nu-și putea reaminti: tot ce mai rămăsese din copilăria lui era o serie de imagini foarte limpezi, dar care nu veneau pe nici un fundal și erau, în cea mai mare parte, de neînțeles. |
| s-196
| Ministerul Adevărului - în Nouvorbă, Minadev - te izbea fiindcă era cu totul diferit de oricare altă clădire care se vedea. |
| s-197
| Era o structură înaltă, imensă, de beton armat alb, strălucitor, în formă de piramidă, care se ridica, terasă după terasă, la trei sute de metri de la pământ. |
| s-198
| De unde stătea Winston se puteau citi foarte bine cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere elegante pe fațada cea albă: RĂZBOIUL ESTE PACE LIBERTATEA ESTE SCLAVIE IGNORANȚA ESTE PUTERE. |
| s-199
| Ministerul Adevărului ar fi avut, după câte vorbeau oamenii, vreo trei mii de încăperi deasupra pământului și ramificațiile corespunzătoare dedesubt. |
| s-200
| Mai existau încă trei clădiri, împrăștiate prin Londra, asemănătoare ca aspect și ca mărime. |