| s-405
| Toate aceste procese conduc la creșterea depozitelor de proteine extracelulare la nivelul mezangiului, interferă cu clearance mezangial al diverselor macromolecule și alterează funcția macrofagelor, contribuind astfel la expansiunea mezangială și ocluzia capilarelor glomerulare. |
| s-406
| Totodată, celulele mezangiale expuse la concentrații mari de glucoză sintetizează mai puțin heparan sulfat (22), ceea ce teoretic contribuie la scăderea încărcării electrice negative a membranei bazale și amplifică proteinuria. |
| s-407
| Îngroșarea membranei bazale glomerulare se datorează cel mai probabil atât creșterii sintezei colagenului membranar cât și scăderii degradării acestuia. |
| s-408
| Anomaliile fluxului sanguin la nivelul microcirculației pot fi un factor etiologic important în apariția complicațiilor cronice diabetice. |
| s-409
| Astfel, numeroase studii pe animale cu diabet spontan sau indus au evidențiat o creștere a GFR per nefron și a fluxului capilar glomerular în condițiile unei rezistențe vasculare intrarenale reduse (22). |
| s-410
| În final, rezultă expansiunea mezangială, scleroza interstițială, îngroșarea membranei bazale glomerulare și glomeruloscleroza. |
| s-411
| Astfel, există studii care atestă faptul că microalbuminuria se asociază (doar statistic, nu și cauzal direct) cu insulinorezistența atât la pacienții cu diabet zaharat de tip 1 cât și la cei de tip 2 și că scăderea sensibilității la insulină nu este secundară microalbuminuriei. |
| s-412
| Importanța factorului genetic este sugerată de evidențierea unei corelații semnificative între activitatea contra-transportorului la diabeticii cu nefropatie și părinții acestora și este confirmată de existența unei asocieri strânse între activitățile acestuia la gemenii monovitelini diabetici (14,22). |
| s-413
| Concentrațiile crescute ale glucozei în mediul de cultură par să amplifice diferențele intrinseci existente între pacienții diabetici cu și fără nefropatie în ceea ce privește turnover și activitatea (și așa crescute) transportorului sodiu-hidrogen. |
| s-414
| La unele grupe de pacienți cu neuropatie diabetică, mai ales la cei cu neuropatie proximală sau cu afectare motorie predominantă, se pare că intervine și un mecanism autoimun (14). |
| s-415
| Implicarea plexurilor mienterice nu este încă foarte clară, și nici a diverselor peptide intestinale (22). |
| s-416
| Hipoglicemiile nesesizabile apar în cazul episoadelor hipoglicemice repetate (de exemplu în cazul unui control metabolic prea strict). |
| s-417
| Acest fapt se datorează, probabil, anomaliilor de la nivelul microcirculației coronariene (microangiopatiei diabetice). |
| s-418
| Microcirculația coronariană suferă atât modificări funcționale, cât și modificări anatomice, structurale, care sunt similare cu cele întâlnite în microcirculația din alte organe țintă afectate de diabetul zaharat. |
| s-419
| Implicarea radicalilor liberi de oxigen, produșilor finali de glicozilare avansată și a sistemului proteinkinazelor în disfuncția endotelială coronariană pare a nu avea particularități specifice și a fost prezentată în partea generală. |
| s-420
| Insuficiența cardiacă la pacientul diabetic are drept cauze ateroscleroza coronariană (macroangiopatia diabetică), hipertensiunea arterială (la peste o treime din cazuri) și, nu în ultimul rând, o afectare specifică miocardică, așa-numita cardiomiopatie diabetică. |
| s-421
| Se pare că o importanță foarte mare o au defectele în transportul transmembranar al calciului și ale metabolismului acizilor grași, care s-a dovedit că determină hipertrofie miocitară și fibroză miocardică (22). |
| s-422
| Se sugerează că leziunea s-ar datora modificărilor turn-over-urului și creșterii legăturilor încrucișate ale colagenului periarticular sau alterărilor fibrelor de elastină și ale sintezei fibronectinei. |
| s-423
| Eritemul diabetic deseori mimează erizipelul și de aceea este denumit și eritem pseudo-erizipeloid. |
| s-424
| Neuropatia senzitivă reduce percepția dureroasă, termică și vibratorie și astfel leziunea neuropată se produce în special din cauza pierderii senzației dureroase. |
| s-425
| Pierderea sensibilității proprioceptive determină vicii de postură ale piciorului care duc la suprasarcină presională și la apariția leziunilor în zone de hiperpresiune. |
| s-426
| S-a demonstrat de asemenea că predomină pierderea de os trabecular. |
| s-427
| Un factor patogenic important este și deformarea în equin a piciorului. |
| s-428
| Aceste diferențe se explică prin incidența mai mare a tulburărilor de menstruație și a riscului crescut de boală inflamatorie pelvină la femeia diabetică. |
| s-429
| Astfel, acizii grași constituie substrate și inductori ai activității citocromului P 450. |
| s-430
| În acest sens există un studiu relativ recent asupra rolului proteinei de transfer microzomial al trigliceridelor (MTP) în apariția hepatitei steatozice la pacienții cu diabet zaharat tip 2. |
| s-431
| Agregarea intrafamilială a cazurilor de T1DM ar putea fi explicată, cel puțin teoretic, nu numai prin existența unui teren genetic predispozant ci și prin faptul că familiile sunt expuse acelorași factori de mediu. |
| s-432
| IDDM1 - Regiunea HLA de pe cromozomul 6p21 [17,65,83], ulterior localizat la genele DRB1, DQB1 și DQA1 [81,90,92] și respectiv IDDM2 – Regiunea genei insulinei de pe cromozomul 11p15 [6,40], ulterior localizată la nivelul minisatelitului genei insulinei-5 ’ INS-VNTR [7]. |
| s-433
| Metoda se bazează pe existența microsateliților (markerilor) care sunt secvențe DNA repetitive ale unui bloc de baze azotate (di, tri sau tetranucleotid). |
| s-434
| Secvența de baze azotate a microsateliților precum și localizarea lor pe diferiții cromozomi au devenit accesibile în urma proiectului genomului uman. |
| s-435
| Screening întregului genom se bazează pe alegerea unor microsateliți repartizați în mod uniform pe toți cromozomii și testarea pe un lot de familii a tuturor acestora. |
| s-436
| Atât moleculele HLA de clasa I cât și HLA de clasa a II au rolul de a prezenta antigenele către limfocitele T Limfocitele T citotoxice (CD8 +) recunosc antigenele prezentate legat de moleculele HLA I iar limfocitele T helper (CD4 +) recunosc antigenele prezentate legat de moleculele HLA clasa a II. |
| s-437
| S-a postulat că substituția unui aminoacid în aceste poziții cheie ale moleculei HLA-DQ determină modificări conformaționale ale pungii de legare a antigenului și, în acest fel, influențează afinitatea moleculei DQ față de peptidele diabetogene [95]. |
| s-438
| Pe un grup cazuri, martori neafectați și de familii cu diabet din Franța, USA și Africa de Nord s-a dovedit că la subiecții DR4 + există o genă (grup de gene) asociate cu diabetul de tip 1 în regiunea de 19 kbp de pe cromozomul 11 care cuprinde gena insulinei și a factorului de creștere insulinic (IGF = Insulin Growth Factor) [43]. |
| s-439
| În funcție de numărul de repetiții, minisatelitul genei insulinei (minisatelit este denumirea echivalentă termenului de VNTR) poate prezenta trei clase de alele. |
| s-440
| Astfel, gena HRAS1 (care codifică protooncogena H-ras) și care determină susceptibilitatea genetică pentru diferite cancere se află sub influența unui polimorfism VNTR aflat în vecinătate [47]. |
| s-441
| Totuși trebuie remarcat că asocierea nu a fost confirmată pentru toate grupurile etnice și nu există încă dovada certă a localizării IDDM12 la nivelul genei CTLA-4, fiind posibil ca polimorfismele acestei gene descrise ca asociate diabetului să fie doar markerii asocierii cu un locus de susceptibilitate din imediata vecinătate. |
| s-442
| Totuși datele recente par să susțină faptul că CTLA-4 rămâne în continuare cel mai puternic candidat pentru locusul IDDM12 [53]. |
| s-443
| Vitamina D își exercită efectele metabolice și imunomodulatorii prin intermediul receptorului său specific (Vitamin D Receptor = VDR). |