| s-105
| Studiul a concluzionat că doza de 5 mg de prasugrel la pacienții vârstnici nu este inferioară în inhibarea funcției plachetare față de doza de 10 mg, cu răspuns mai bun și cu prezența mai redusă a activității plachetare reziduale, comparativ cu 75 mg clopidogrel. |
| s-106
| Ticagrelor este un inhibitor reversibil de P2Y12 cu activitate intensă antiplachetară și cu un timp de eliminare plasmatică de numai 12 ore, cu indicație de administrare în SCA. |
| s-107
| Rolul ticagrelorului în tratamentul SCA la pacienții vârstnici a fost evaluat într-o sub-analiză a trialului PLATO la pacienții de 75 de ani și peste (n = 2.878), comparativ cu pacienții sub 75 de ani (n = 15.744), cu respectarea indicelui compozit (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic sau AVC) (p = 0,56), infarct miocardic (p = 0,33), deces de cauză cardiovasculară (p = 0,47), tromboză de stent definită (p = 0,81) sau mortalitate de orice cauză (p = 0,76) (30). |
| s-108
| Nu s-a demonstrat o creștere a sângerărilor majore la pacienții peste 75 de ani în grupul tratat cu ticagrelor versus clopidogrel, față de pacienții sub 75 de ani. |
| s-109
| Astfel, beneficiul clinic și siguranța tratamentului cu ticagrelor comparativ cu clopidogrel la pacienții cu SCA în cohorta PLATO se menține și la pacienții vârstnici. |
| s-110
| Prin urmare, utilizarea lor este redusă, ghidul actual recomandându-le numai în contextul unei intervenții cu risc crescut, la pacienții cu risc înalt ce urmează o intervenție coronariană de urgență și nu sunt pretratați cu dublă antiagregare plachetară, sau la cei cu angină pectorală refractară. |
| s-111
| În studiul PLATO, o parte dintre pacienți au primit și GPIs, beneficiul ticagrelorului în prevenirea trombozei de stent demonstrându-se a fi independent de utilizarea GPIs (32). |
| s-112
| Totuși, studiul nu a fost conceput pentru investigarea specifică a acestei asocieri, cu atât mai mult a acestei asocieri la pacientul vârstnic, astfel încât utilizarea GPIs în asociere cu agenții plachetari noi la pacientul vârstnic necesită studii în viitor. |
| s-113
| Ghidul european recomandă ca toți pacienții să primească tratament anticoagulant suplimentar pe lângă cel dublu antiagregant. |
| s-114
| Pe de altă parte, în studiul ACUITY s-a dovedit că bivalirudina, un inhibitor direct de trombină, are efect de reducere a complicațiilor hemoragice mai accentuat la pacienții peste 75 de ani, comparativ cu heparina (33). |
| s-115
| Nu există date clare referitoare la indicația de inițiere precoce a tratamentului betablocant, cu blocanți ai sistemului renină angiotensină aldosteron și statine la pacienții vârstnici. |
| s-116
| Această afecțiune la vârstnici pune probleme deosebite prin dificultatea diagnosticului, comorbidități și complicații. |
| s-117
| Pacientul vârstnic este fragil, cu multe comorbidități și riscuri suplimentare care particularizează atitudinea terapeutică și prognosticul infarctului miocardic acut cu supradenivelare de segment ST (STEMI) la această categorie de pacienți. |
| s-118
| Principalii determinanți sunt reprezentați de incidența ridicată a comorbidităților, boala coronariană extinsă, rezerva cardiacă diminuată și profilul trombogenic particular la acest grup de pacienți (9). |
| s-119
| Modificările morfo-funcționale secundare procesului de îmbătrânire apar la toate nivelurile aparatului cardiovascular, iar mecanismul fiziopatologic de producere a infarctului miocardic este influențat de modificări la nivelul mai multor sisteme ale organismului (tabelul 18.1) (10,11). |
| s-120
| La nivelul circulației coronariene scad elasticitatea și distensibilitatea arterelor din cauza modificării structurii matricei conjunctive. |
| s-121
| Manifestările clinice ale IMA la vârstnic diferă față de cele întâlnite la tânăr, factorii care determină particularitățile clinico-evolutive nefiind pe deplin studiați. |
| s-122
| Existența comorbidităților (HTA esențială, DZ, bronhopneumopatie obstructivă cronică, boală renală cronică, afecțiuni gastrointestinale, afecțiuni osteo-articulare) poate cauza un tablou atipic al SCA, vârstnicul descriind simptomatologia patologiei asociate, iar durerea anginoasă este descrisă atipic, cu intensitate mult mai mică. |
| s-123
| Ritmul cardiac este tahicardic, comparabil cu al tânărului, dar tensiunea arterială (TA) sistolică crește semnificativ statistic cu vârsta. |
| s-124
| Zgomotele 3 și 4 apar mai frecvent, consecința disfuncției ventriculare stângi preexistente sau instalate acut. |
| s-125
| Troponinele cardiace (cTn) trebuie corelate cu tabloul clinic, modificările electrocardiografice sau imagistice. |
| s-126
| Având în vedere că la vârstnici se înregistrează creșteri ușoare ale nivelului seric al cTn în patologii non-coronariene, valoarea-prag diagnostică trebuie să fie mai ridicată. |
| s-127
| Determinarea seriată a troponinelor crește puterea de diferențiere între infarctul de miocard acut și altă patologie acută sau cronică (11). |
| s-128
| Afectarea tricoronariană se întâlnește la 44% dintre pacienții cu boală coronariană ischemică (BCI) cronică cu vârsta cuprinsă între 65 și 74 de ani și la 63% dintre pacienții de 75 de ani și peste (13). |
| s-129
| Atât vârsta, cât și comorbiditățile cresc frecvența disfuncției renale și riscul nefropatiei de contrast la pacienții vârstnici cu STEMI explorați coronarografic. |
| s-130
| Studiul CLARITY-TIMI 28 a arătat că asocierea clopidogrelului la terapia fibrinolitică și la aspirină reduce cu 20% mortalitatea de cauză cardiovasculară, reinfarctizarea sau ischemia recurentă cu necesar de revascularizare, la 30 de zile. |
| s-131
| Bazându-se pe studiile CLARITY-TIMI 28 și COMMIT, asocierea clopidogrelului cu aspirina la pacienții vârstnici supuși fibrinolizei este sigură la doze de 75 mg/zi, timp de minim 28 de zile, fără doză de încărcare (clasă IIa B). |
| s-132
| Doza de încărcare de 300 mg, urmată de doza de întreținere de 75 mg/zi, poate fi administrată pacienților cu vârste până la 75 de ani (clasă I B), cu reducerea mortalității sau reinfarctizării, fără diferențe semnificative în ceea ce privește complicațiile hemoragice. |
| s-133
| Utilizarea dublei antiagregări determină o creștere a ratei complicațiilor hemoragice independent de vârstă (trialul COMMIT) (23). |
| s-134
| În studiul TRITON-TIMI 38 s-a comparat asocierea aspirinei cu clopidogrelul față de asocierea aspirinei cu prasugrelul la pacienții supuși angioplastiei coronariene. |
| s-135
| Având în vedere absența beneficiului net la vârstnici, prasugrelul ar trebui rezervat pacienților cu risc crescut sau foarte crescut, într-o doză redusă (20). |
| s-136
| Asocierea aspirinei cu ticagrelorul s-a dovedit a fi superioară asocierii aspirinei cu clopidogrelul, cu o rată mai mică a complicațiilor hemoragice majore, independent de vârstă (studiul PLATO). |
| s-137
| În trialul ADMIRAL, beneficiile utilizării abciximab la pacienții angioplastie coronariană (reducerea mortalității, reinfarctizării și revascularizării de urgență la 30 de zile și la 6 luni) au fost mai mari la vârstnic, comparativ cu rezultatele trialului CADILLAC, în care nu s-a demonstrat prezența unui beneficiu net și în plus s-a înregistrat o creștere ușoară a trombocitopeniei la această categorie de pacienți (20,26,27). |
| s-138
| La vârstnici, utilizarea inhibitorilor de GP IIb/IIIa înainte de angioplastie rămâne indicată doar în cazul pacienților cu risc trombotic mare și probabilitate de sângerare mică (20). |
| s-139
| S-a demonstrat că reducerea dozei de heparină nefracționată (UFH) determină o scădere a ratei sângerărilor intracraniene la pacienții vârstnici trombolizați (28). |
| s-140
| Indiferent de vârstă, enoxaparina a fost administrată în doza de 1 mg/kgc/24 ore la un clearance de creatinină < 30 ml/min. |
| s-141
| Incidența hemoragiilor majore și a AVC hemoragic nu a înregistrat o diferență semnificativă statistic la pacienții cu vârste mai mari de 75 de ani (20,29). |
| s-142
| În trialul OASIS-6 s-a analizat eficiența și profilul de siguranță ale fondaparinei la pacienții trombolizați versus tratați conservator. |
| s-143
| Asocierea bivalirudinei la terapia fibrinolitică cu streptokinază, în cazul pacienților cu vârste de 65 de ani și peste, comparativ cu UFH, nu a înregistrat o reducere a mortalității la 30 de zile, dar a evidențiat o ușoară reducere a ratei de reinfarctizare (31). |
| s-144
| Rezultatele studiului COMMIT-CCS au arătat că utilizarea betablocantelor administrate - intravenos - nu determină reducerea mortalității, reinfarctizării sau stopului cardiac, la pacienții cu vârste peste 70 de ani, crescând incidența șocului cardiogen și a mortalității. |
| s-145
| Nitrații pot fi administrați pentru controlul anginei pectorale la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, sau în cazul în care este limitată utilizarea betablocantelor sau IECA (14,20). |
| s-146
| Există puține studii referitoare la utilizarea statinelor în SCA la pacienții cu vârste peste 75 de ani. |
| s-147
| Cu toate acestea, nu există dovezi care să susțină scăderea beneficiilor statinelor în prevenția secundară la această categorie de vârstă (20). |
| s-148
| Aritmia extrasistolică ventriculară este semnificativ mai frecventă comparativ cu fibrilația atrială, tahiaritmiile supraventriculare, tahicardia/fibrilația ventriculară. |
| s-149
| Tulburările de conducere atrioventriculară, blocul de ramură dreaptă și hemiblocul stâng anterior sunt mai frecvente la vârstnici, cu semnificație statistică doar în cazul blocurilor atrioventriculare (18). |
| s-150
| Complicațiile mecanice, ca de exemplu ruptura de perete liber, sunt mai frecvente la pacienții trombolizați. |
| s-151
| Pacientul vârstnic cu STEMI trebuie abordat cu atenție, ținând cont de particularitățile clinice, terapeutice și prognostice specifice acestui segment de vârstă. |
| s-152
| Pacienții cu deficit cognitiv comportă un prognostic mai sever post-IMA din cauza imobilizării și non-aderenței la tratament. |
| s-153
| Când se pune în discuție oportunitatea instituirii unui anumit tratament cu posibile reacții adverse, precum și intensitatea acestuia la un pacient vârstnic, pe lângă comorbidități trebuie luat în considerare și un concept de mult cunoscut și citat în literatură, și anume fragilitatea acestor pacienți. |
| s-154
| De obicei se poate intui care dintre pacienți sunt fragili, dar mai mult decât atât este necesară cuantificarea fragilității pentru a evita subtratarea vârstnicilor. |
| s-155
| Aspirina crește riscul sângerărilor majore cu 60% față de placebo (4), iar dubla antiagregare plachetară cu aspirină și clopidogrel crește riscul de sângerare cu 38% față de aspirina administrată ca unic antiagregant plachetar (5). |
| s-156
| Foarte important de menționat în contextul tratamentului antitrombotic la vârstnic este faptul că dozele mici de aspirină (75-100 mg) au aceeași eficiență ca și dozele mai mari, dar bineînțeles comportă un risc semnificativ mai mic de reacții adverse hemoragice, ceea ce le recomandă în prescrierea zilnică (6). |
| s-157
| Totuși, o inhibiție mai potentă a agregării plachetare pune probleme în rândul vârstnicilor. |
| s-158
| În ceea ce privește vârstnicii cu SCA tratați medicamentos, nerevascularizați, studiul TRILOGY ACS (brațul cu pacienți peste 75 de ani) a arătat că o doză înjumătățită de prasugrel (5 mg) nu are beneficii suplimentare față de clopidogrel în ceea ce privește endpointuri ischemice și nici nu crește riscul reacțiilor hemoragice (3). |
| s-159
| Prin urmare, ghidurile nu încurajează utilizarea prasugrel la pacienții cu vârsta peste 75 de ani, sugerând că în această situație există alți blocanți ADP ce pot fi utilizați (de exemplu, ticagrelor, clopidogrel). |
| s-160
| Dacă riscul trombotic individual al unui vârstnic este considerat mai mare decât cel hemoragic (diabetici, antecedente de IMA), atunci poate fi utilizat prasugrel, dar în doză mică, de 5 mg zilnic. |
| s-161
| Desigur, administrarea de prasugrel este absolut contraindicată la pacienții care au avut în antecedente AVC, fie și tranzitor, o comorbiditate frecventă în rândul seniorilor (7). |
| s-162
| Analiza prespecificată a grupului de pacienți peste 75 de ani din studiul PLATO (15% dintre subiecți) nu a arătat diferențe în ceea ce privește endpointul de eficiență și siguranță la această grupă de pacienți față de pacienții cu vârsta sub 75 de ani (10). |
| s-163
| Odată cu înaintarea în vârstă, necesitatea tratamentului anticoagulant oral (ACO) devine mai frecventă în rândul populației, fibrilația atrială, protezele valvulare metalice și boala venoasă tromboembolică fiind entități cu prevalență mai mare în rândul seniorilor. |
| s-164
| De exemplu, adeseori în practică există așa-numita fibrilație atrială periinfarct, entitate ce se poate instala ca eveniment singular în context ischemic acut și care poate să nu se mai repete după revascularizarea coronariană. |
| s-165
| În această situație, monitorizarea Holter la distanță de evenimentul index, precum și evaluarea dimensiunilor atriului stâng ajută la luarea deciziei anticoagulării orale permanente a unor pacienți cu risc hemoragic crescut, care oricum necesită dublă antiagregare plachetară în contextul SCA. |
| s-166
| De asemenea, alți parametri biologici, precum nivelurile serice crescute ale markerilor de inflamație sau coexistența unei malignități ce conturează un status protrombotic crescut, sunt elemente adiționale în favoarea inițierii anticoagulării orale permanente. |
| s-167
| În mod particular în situația vârstnicilor imobilizați la pat, anticoagularea permanentă este cu atât mai indicată cu cât are și rolul prevenției bolii venoase tromboembolice, iar riscul hemoragiilor intracraniene secundare căderilor este practic nul. |
| s-168
| Desigur, de importanță majoră este prevenirea acestor situații în care este necesară implementarea triplei terapii antitrombotice la pacienții cu risc hemoragic crescut, prin evitarea implantării de stent în favoarea angioplastiei simple cu balon, iar atunci când stentarea este necesară, să se utilizeze stenturi metalice simple, și nu farmacologic active, știindu-se că acestea necesită o perioadă mai scurtă de dublă antiagragare plachetară postimplant (13). |
| s-169
| Importanța scăderii nivelului lipidelor serice în ameliorarea prognosticului pacienților după un SCA a fost dovedită incontestabil în repetate rânduri în ultimele două decade, iar statina este de mult considerată o componentă sine qua non a schemei de tratament a pacientului după un eveniment coronarian acut. |
| s-170
| În acest context, decizia administrării statinelor și în special alegerea dozelor se stabilesc de obicei în baza judecății clinice, în fiecare caz medicul trebuind să cântărească raportul risc - beneficiu al administrării unei terapii nelipsite de reacții adverse la un pacient vârstnic. |
| s-171
| Nu e surprinzător astfel faptul că datele din registre arată că statinele au fost mult timp subutilizate la populația vârstnică, deși în ultimul timp se înregistrează un trend ascendent în prescrierea medicației hipolipemiante în rândul acesteia (14,15). |
| s-172
| Pentru a obține beneficii maximale în urma administrării statinelor, acestea trebuie administrate - precoce după un SCA și în doze mari – așa-numitul tratament intensiv. |
| s-173
| Aceste observații provin din marile studii cu statine în SCA efectuate la începutul anilor 2000 (16-18). |
| s-174
| Astfel, în prezent se știe că seniorii beneficiază la fel de mult ca și pacienții tineri de pe urma tratamentului intensiv cu statine, aparent fără reacții adverse suplimentare. |
| s-175
| În studiul SAGE, incidența reacțiilor adverse în general a fost similară în cazul administrării a 80 mg de atorvastatin sau a 40 mg de pravastatină la pacienții cu vârste cuprinse între 65 și 85 de ani (21). |
| s-176
| Un alt studiu a arătat că tratamentul intensiv cu statine comportă același risc de reacții adverse atât la tineri, cât și la vârstnici (22). |
| s-177
| În concluzie, seniorii nu trebuie privați în mod artificial, de teama reacțiilor adverse, de o terapie cu beneficii dovedite. |
| s-178
| Tratamentul intensiv cu statine trebuie inițiat ca și în cazul pacienților tineri, precoce în decursul unui SCA, țintind către valorile lipidelor serice recomandate de ghiduri, cu o monitorizare atentă a reacțiilor adverse. |
| s-179
| Reacțiile adverse cel mai frecvent întâlnite în practica noastră curentă sunt mialgii, chiar miozite (dureri musculare asociate cu creșteri ușoare ale CK), și creșteri reversibile ale transaminazelor. |
| s-180
| Creșterea volumului VS este unul dintre cei mai importanți factori de prognostic negativ post-IMA, pacienții cu dilatație cardiacă evoluând cu fenomene de insuficiență cardiacă și asociind un exces de mortalitate. |
| s-181
| Studiile proiectate pentru a oferi date semnificative statistic pentru subgrupul de pacienți cu vârsta peste 70 de ani au confirmat eficiența și siguranța administrării blocanților SRAA și în rândul seniorilor (25,26). |
| s-182
| Din practica zilnică, se știe că administrarea blocanților SRAA este dificilă la pacientul vârstnic, mai ales la dozele care s-au dovedit a fi eficiente în marile studii clinice. |
| s-183
| În clinica noastră inițiem la vârstnici tratamentul cu inhibitori de enzimă de conversie a angiotensinei (IECA) sau sartani, în absența contraindicațiilor, în primele 24 de ore de la debutul IMA, inițial în doze mici, ulterior crescute progresiv în funcție de tolerabilitate, țintind către dozele dovedite eficiente în studiile clinice. |
| s-184
| Preferăm ramiprilul pentru faptul că are efect mai slab hipotensor, chiar la doze medii-mari. |
| s-185
| Dintre sartani, opinăm pentru valsartan, eficiența sa fiind dovedită în studii clinice, așa cum am menționat mai sus. |
| s-186
| La vârstnicii care au indicație pentru blocanți aldosteronici conform indicațiilor de ghid, administrăm de obicei spironolactonă în doză de 25 mg în absența contraindicațiilor (K + seric > 5,5 mEq/L, clearance creatinină < 30 ml/min). |
| s-187
| Din punct de vedere cronologic, betablocantele au fost printre primele clase terapeutice studiate în administrarea pe termen lung post-IMA și constituie încă și astăzi componente integrante ale schemei de tratament pe care o primește un pacient cu IMA la externare. |
| s-188
| Registrele arată că la pacienții peste 80 de ani betablocantele reduc mortalitatea postinfarct cu 32% (37). |
| s-189
| La acea vreme, aspirina era administrată la o proporție mică de pacienți, iar IECA și statinele nu erau disponibile. |
| s-190
| Nu dispunem de studii clinice randomizate cu betablocante în era actuală a angioplastiei primare, dar conform ghidurilor nu ar exista motive pentru care rezultatele studiilor anterioare să nu fie extrapolate în contextul terapiei moderne a IMA (7). |
| s-191
| Există opinii care sus încă, după angioplastia primară, betablocantele ar scădea mortalitatea doar la pacienții cu risc GRACE crescut și nu ar fi absolut necesare pacienților cu risc scăzut (39). |
| s-192
| Pacienții vârstnici cu IMA asociază mai frecvent disfuncție sistolică și evoluează de multe ori cu fenomene de insuficiență cardiacă, ceea ce justifică cu atât mai mult terapia cu betablocante, cu condiția să fie administrate la momentul și în dozele potrivite. |
| s-193
| Unii autori recomandă utilizarea unor doze mai mici de betablocant la vârstnici decât la pacienții tineri, demonstrând prin date de registru că dozele mici de betablocant au aceleași beneficii ca și dozele mari la un an după IMA, dar comportă un risc mai mic de decompensare a insuficienței cardiace (41). |
| s-194
| De asemenea, în studiul SENIORS, ce a arătat eficiența nebivololui la pacienții peste 70 de ani cu insuficiență cardiacă, aproximativ 43% dintre subiecți prezentau infarct miocardic în antecedente (43). |
| s-195
| De asemenea, la vârstnicii cu forme ușoare de boală pulmonară cronică obstructivă, betablocantele scad mortalitatea la 1 an după IMA (date de registru) (45). |
| s-196
| Îmbătrânirea biologică sau senescența este un proces complex care afectează toate nivelurile de organizare a materiei, iar evaluarea presupune markeri specifici, pe baza cărora sunt definite îmbătrânirea fiziologică sau ortogeră și îmbătrânirea accelerată produsă de factori suplimentari. |
| s-197
| O altă teorie mult dezbătută în prezent este scurtarea telomerelor, proces esențial în senescență (8). |
| s-198
| AND și proteinele care alcătuiesc structura telomerului au rolul de a regla lungimea sa. |
| s-199
| Fiecare diviziune a celulei implică replicarea AND- ul și scurtează telomerul. |
| s-200
| Există și alte linii celulare fără relație cu telomeraza, dar care se leagă prin proteine specifice de telomere și controlează acest proces vital. |
| s-201
| De aceea, lungimea și structura telomerului sunt considerate un ceas molecular al celulei, care calculează numărul de diviziuni și limitează diviziunile ulterioare până într-un punct predeterminat. |
| s-202
| De aici derivă și ideea de a utiliza telomeraza ca terapie antiîmbătrânire. |
| s-203
| Pe de altă parte, scurtarea telomerelor este observată în anumite celule în asociere cu îmbătrânirea sau cu diverse patologii și se corelează cu mortalitatea la persoanele peste 60 de ani sau cu prezența stresului. |
| s-204
| În ansamblu, aceste observații susțin ideea că scurtarea telomerelor ar putea fi un biomarker de stres sau de patologie asociată vârstei, dar nu susțin relația cauzală cu îmbătrânirea (9). |