| s-4
| Povestirile, nuvelele și romanele lui A. trimit, în cea mai mare parte, la universul rural. |
| s-5
| Ideea pe care se ridică întreaga construcție narativă din Rătăcire este clasicul antagonism dintre țărani și boieri. |
| s-6
| Conflictul, plasat după 1860, constituie un element esențial în fresca evenimentelor politice și sociale. |
| s-7
| Câteva personaje reapar și în al doilea roman, Sybaris. |
| s-8
| Bine informat, cu lecturi moderne „la zi ”, criticul surprinde însă prin redistribuirea accentelor interpretative. |
| s-9
| / Lumea e totuși frumoasă, / pururi aș sta s-o contemplu. |
| s-10
| „Lumină de acvariu / Draperia decolorată / Accentuează oboseala amurgului. |
| s-11
| În urma cercetărilor în arhive, a întocmit o istorie a neamului românesc. |
| s-12
| / / Afară vântul citește afișe, / Ploaia măruntă le spală. |
| s-13
| atmosfera câștigă în principal din notația fugară și din ironia tandră care se pune în scenă. |
| s-14
| Schema detectivistică reprezintă mai curând un pretext narativ pentru dramatizarea și personalizarea unor psihologii și identități. |
| s-15
| Axat pe căutarea adevărului personal, ca și pe gravitatea singurătății comunitare, romanul acordă numai în aparență pondere mediului. |
| s-16
| „Hitler reușește să mobilizeze, mai prompt ca în 1914, lumea împotriva patriei lui Goethe. |
| s-17
| Cronicar literar de gust și perspicacitate, A., ca autoare de cărți, cultivă mai cu seamă eseul. |
| s-18
| Sunt citați și „exploatați ” inteligent autori ca H. Wölfflin, W. Worringer, G. |
| s-19
| Selecții din cronicile sale literare adună volumele Castelul lui Don Quijote și Transilvania și verile cu polen. |
| s-20
| În aprilie 1990 părăsește Editura Cartea Românească pentru revista „22 ”, al cărei redactor-șef devine în septembrie 1991. |
| s-21
| În fiecare se poate citi cu folos o categorie socio-psihologică. |
| s-22
| A debutat cu poezie în revista „Luceafărul ” (1958). |
| s-23
| Astfel încât, prins în jocul de oglinzi verbale, fiecare actor este văzut aproape simultan din toate unghiurile. |
| s-24
| Din 1989 până în 2003, A. a părăsit literatura și s-a dăruit cu înfrigurare gazetăriei politice. |
| s-25
| Aderând la autonomia esteticului, el se așază, în esență, sub scutul ideilor lui E. Lovinescu. |
| s-26
| Gazetarul A. practică simultan eseul, foiletonul, polemica, interviul și cronica. |
| s-27
| Cu toate că experimentează neobosit, el nu poate asimila substanțial modelul proustian, gidian sau kafkian. |
| s-28
| Vocea autorului pus pe filosofare sceptică rostește panseuri fals compasive. |
| s-29
| Cazuistica aceasta se dovedește un suport inadecvat pentru ideea de predestinare, agitată pe tot parcursul narațiunii. |
| s-30
| În romanul Femeia cu carnea albă câștigă teren fibra ludică a imaginației. |
| s-31
| E un joc ce se vrea inițiatic, regresiune spre „duhul ” primar. |
| s-32
| Foarte bogat și dens este compartimentul rezervat traducerilor, chiar dacă și aici domină reluările. |
| s-33
| Pentru a-și merita destinul exemplar, cei doi îndrăgostiți îmbină suplețea și tăria, înfruntă nedreptatea și sfidează moartea. |
| s-34
| Acesta din urmă primește replica lui Ioan Valahul, imaginat ca un simbol de sinteză arhaică și de logică etnică, dotat cu simțul eternității. |
| s-35
| Scrisul său confirmă o vocație nemilos concurată de erupțiile vanitoase ale unui prozator confiscat inițial de lăcomia realului, și mai apoi de parada erudiției. |
| s-36
| O dreaptă ierarhizare a valorilor literare românești, dincolo de flama adversităților, nu poate ocoli „testul Barbu ” (Mihai Ungheanu). |
| s-37
| Aspirând către marea lumină necreată a spiritului pur, poetul s-a oprit de câteva ori pe granița care desparte creatul de increat. |
| s-38
| Intenționalitatea de orice natură, crede el, împinge Antigona, Ajax, Filoctet și Oedip la Colona în abisurile nonartei. |
| s-39
| B. e admis, în 1908, bursier, la Iași, al Liceului Internat, încheind mai apoi, strălucit, în fruntea promoției. |
| s-40
| Publică frecvent sau reproduce scrieri din celelalte provincii, încurajează discuțiile despre limbă și literatură, utile în aflarea unei orientări comune. |
| s-41
| Pentru a umple un gol, publică, mai cu seamă în anii de început, istorioare și nuvele, scrieri de factură romantică. |
| s-42
| În martie 1849, după înfrângerea mișcării, se refugiază în Țara Românească, de unde, după arestări și eliberări succesive, ajunge la Viena. |
| s-43
| O broșură poartă titlul După un veac de teatru românesc (1937), o alta, Organizarea teatrului (1938). |
| s-44
| Inclusă ca monolog al lui Zefir în Trandafirii roșii, declanșa, la fiecare reprezentație, manifestări de entuziasm patriotic. |
| s-45
| Aici autorul examinează problemele de prozodie și mijloacele artistice ale creației populare autohtone, amintește genurile folclorice și dă o imagine asupra folcloristicii românești. |
| s-46
| În celelalte proze, autorul alunecă spre artificial, senzațional și fantasmagoric, înspre relatarea fără relief a faptului oarecare. |
| s-47
| Un portretist remarcabil, evitând pitorescul și anecdotica de colportaj, se arată A. în medalioanele de regizori și de actori. |
| s-48
| După cum proza lui B. dispune de o densă încărcătură de veridicitate, unele „însemnări și amintiri ” mimează reflexele epicului plăsmuit. |
| s-49
| Cu o viziune nedisimulat tezistă, confruntând două „lumi aparte ”, nuvela Datorii uitate se clădește pe complexul poporanist al vinovăției. |
| s-50
| În pătimirile ei, declanșate de farsa crudă a unor răutăcioși, se ivește, în contraefect, o nuanță de ridicol. |
| s-51
| Muzicale, de o cursivitate prozodică aproape ireproșabilă, poeziile lui B. sunt înrudite cu versurile cantabile ale lui I. Minulescu. |
| s-52
| Tocmai de aceea, orice întâmplare care bruschează obișnuințele se supradimensionează incredibil, trezind o neliniște vecină cu panica (Spre Slatina). |
| s-53
| Cum îi plăcea să citească, se angajează ca bibliotecar la liceul din Silistra (1926–1932), aici îndeplinind și funcția de pedagog. |
| s-54
| Oprindu-se asupra controversatului termen de „supramarionetă ”, exegetul nu înțelege prin el „actorul-păpușă ”, ci un interpret de superperformanță. |
| s-55
| Cele câteva poezii apărute în „Vlăstarul ” nu anunțau în nici un fel fronda și agresivitatea exclusivistă etalate în Fugind de neant (1946). |
| s-56
| Autorul îl instalează în nebunie ca într-o nouă realitate, securizantă, prin care „farsa jocului de-a viața ” este suprimată. |
| s-57
| Inerția, abulia și eșecurile acestui tânăr intelectual sunt simptome ale unei împotriviri organice la norma care obligă individul să intre într-un rol anume. |
| s-58
| Dacă arta este „deformarea lumii fizice prin duh ”, a plăsmui înseamnă a prilejui „o logodnă între natural și supranatural ”. |
| s-59
| Poet al stărilor antinomice, ignorând nuanțele intermediare, nu departe de exaltările lui B. se află și opusul acelei atitudini, la fel de radical afirmată. |
| s-60
| Parte din motivele populare incluse în roman au fost prelucrate de Anton Pann, altele au îmbogățit povestirile lui Petre Dulfu despre Păcală. |
| s-61
| B. este unul dintre primii care introduc acest element esențial în cercetarea comparatistă românească, extinzând studiul comparativ și asupra literaturilor populare. |
| s-62
| Traducerea fragmentelor incluse în argumentație îi aparține eseistului (care a tălmăcit, în întregime, Furtuna, rămasă în manuscris). |
| s-63
| Datinile și obiceiurile apar ca niște coordonate fundamentale ale traiului isvorenilor, generând drame și acționând ciclic, implacabil, asemenea destinului. |
| s-64
| Copiile manuscrise din secolul al XVI-lea nu permit stabilirea unor cronologii exacte, din cauza unor erori de copiere a colofoanelor criptate. |
| s-65
| Cartea se va laiciza, b. mari și bine înzestrate se vor ivi pe lângă universități, literatura va îmbrăca limbile națiunilor. |
| s-66
| Un Nicodim de la Tismana, un Gavriil Uric de la Neamț au creat b. de manuscrise pe care însă vicisitudinile le-au risipit în patru vânturi. |
| s-67
| în b. acestui rafinat boier va găsi Varlaam al Moldovei acel catehism al calvinilor pe care îl va combate cu atâta energie. |
| s-68
| Rubrica „Am citit pentru dumneavoastră ” prezintă cărțile Nomenklatura de Mihai Volenski și Autopsia unei lovituri de stat de Radu Portocală. |
| s-69
| Începe Facultatea de Medicină în 1937 la Universitatea din Poznan și o termină în 1943 la București, unde emigrase din cauza războiului. |
| s-70
| Ca poet, B. este sensibil influențat de simbolism, de care neputându-se desprinde, vădește o carență de originalitate. |
| s-71
| A profesat ca jurist în Timișoara, apoi a devenit cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității din localitate. |
| s-72
| Aici Gh. Naghiu și Gh. Ciuhandu realizează studii extinse de istorie literară și culturală, privind primele publicații religioase din Arad. |
| s-73
| A rămas mereu el însuși, din care pricină partea originală a Istoriei sale, cam de pe la 1320, va îmbrăca un pronunțat caracter memorialistic. |
| s-74
| „Tristețea metafizică ” traversează un stadiu anxios (În marea trecere) și apoi chinuitor (Lauda somnului), spre o resemnare înțeleaptă. |
| s-75
| Fără a opune acestei concepții un nu categoric, B. se întreabă, prin tot ce expune și istorisește, dacă acesta e întreg adevărul. |
| s-76
| Contestat în violente campanii de presă, consilierul economic al regelui Carol al II-lea își caută o compensație în spațiul ficțiunii. |
| s-77
| Între acestea se detașează apropierea de filosofia lui S. Kierkegaard și de curentul produs mai târziu de acesta prin interpretările lui Husserl și Heidegger. |
| s-78
| B. consideră cuvintele realități concrete și invită nu la o lectură, ci la o vizionare din interior a poemelor. |
| s-79
| Manifestările vieții sociale amplifică până la halucinație senzația de artificial, de spectacol bizar, dominat de habitudini și convenții stupide, eșuat în absurd. |
| s-80
| Concepută într-o manieră tradiționalistă, cu nuanțe folclorice, poezia lui B. este axată, mai ales, pe motivul evocării meleagurilor natale. |
| s-81
| Mă întreb cum să nu râzi în fața unui Eminescu nud și cum să nu-ți închipui instantaneu figurile altor scriitori în aceeași ipostază. |
| s-82
| „Pe lespezi de piatră se zdruncină ziua / și totuși mai suge lumină șopârla / murmură frunza de viță absența / boabelor ei de dulceață. |
| s-83
| Tenace și decis în opțiuni, trece în Regat, la sfârșitul lui 1890, încercând să-și termine facultatea la București. |
| s-84
| La B. Delavrancea a apreciat curățenia limbii din proză și unitatea construcției dramatice, lui M. Sadoveanu îi este investigată arta de povestitor. |
| s-85
| Mai mult decât oricine, Bogdan-Duică a reprezentat un istoricism intransigent, adesea confundat cu un exagerat cult al mărunțișului literar. |
| s-86
| Avea darul unei vorbiri captivante, unind discursul savant cu limpezimea și căldura sufletească a celui ce știe să rămână în miezul lucrurilor. |
| s-87
| O viziune estetică a realității și o conștiință fulgurantă produc tablouri de neuitat, pagini antologice trasate cu un simț tragic revelatoriu. |
| s-88
| Părinții lui, aromâni ale căror nume nu sunt cunoscute, au emigrat în Austro-Ungaria după distrugerea totală a orașului lor din sudul Dunării. |
| s-89
| El este un meditativ, un obișnuit al dialogului reflexiv, citând frecvent filosofi în textele sale, ceea ce le face demne de tot interesul. |
| s-90
| După licență (1973), se specializează în restaurarea picturii de șevalet, la Muzeul de Artă din București (1973–1977). |
| s-91
| Este fiul Elenei (n. Branea) și al lui Iulian Boldea, lucrător (șef de tren) la CFR. |
| s-92
| Pentru necunoscătorul subdialectului bănățean, limbajul pare prea încărcat de regionalisme lexicale și sintactice, dar textul rămâne perfect accesibil. |
| s-93
| O influență considerabilă, notează B., a avut-o melosul românesc asupra cântecului popular ucrainean din Moldova și Bucovina. |
| s-94
| Suferința devine principalul conținut al trăirii, și imaginile care induc stări de neliniște, timorare, urât, oboseală predomină. |
| s-95
| Ceea ce urmărește, operând cu instrumente de precizie, este să reconstituie „îndărătul operei ” fizionomia autorului și atitudinea lui în fața vieții. |
| s-96
| Redacția anunță în primul număr scopul revistei, care susține programul Partidului Național Român, militând îndeosebi pentru drepturile culturale ale românilor din Transilvania. |
| s-97
| Aglomerarea citadină îl neurastenizează pe poet, care vede, „prin ceață ”, „copaci goi ” luminați de felinare anemice. |
| s-98
| Dragostea, moartea, melancolia limitei, spaima, aspirația astrală trec printr-o fibră individualizată, care își simte și își strigă fragilitatea. |
| s-99
| Ideea concepției vinovate, constitutivă momentului cosmogonic originar, este revelată și retrăită prin ritualul dramatic din Soarele și Luna. |
| s-100
| / sub cea din urmă rază de soare, / un glas tăios ca o sabie / îi striga să se urce în corabie. |
| s-101
| O pace ca după cutremur se lasă peste orășel, aruncând în definitivă izolare și inutilitate o existență meschină, fără sens. |
| s-102
| Schițele și nuvelele din volumul intitulat pillatian Eternități de o clipă (1982) sunt axate pe introspecția unor stări-limită. |
| s-103
| Mobilizat la Ministerul de Război, va colabora la „Adevărul ” și „Patria ”, susținând ieșirea României din neutralitate. |