Universal Dependencies - Romanian - RRT

s-1

train-509

Winston râgâi din nou.

s-2

train-510

Efectul ginului trecea, lăsând în urmă o senzație de vid.

s-3

train-511

La tele-ecran, fie pentru a celebra victoria, fie pentru a sugruma amintirea ciocolatei pierdute, izbucni deodată Oceania, ție-ți cânt.

s-4

train-512

Trebuia să stai în poziție de drepți.

s-5

train-513

Cu toate astea, în locul unde stătea era invizibil.

s-6

train-514

După Oceania, ție-ți cânt, urmă o muzică mai lejeră.

s-7

train-515

Nu îndrăznea să se apropie de ea.

s-8

train-516

Winston se duse până la fereastră, cu spatele la tele-ecran.

s-9

train-517

Ziua era încă senină și friguroasă.

s-10

train-518

Undeva, în depărtare, explodă un obuz, făcând un zgomot care se auzi ca un ecou surd.

s-11

train-519

În fiecare zi cădeau vreo douăzeci-treizeci de obuze asupra Londrei.

s-12

train-520

Jos, în stradă, afișul cel rupt flutura încolo și încoace în vânt, iar cuvântul SOCENG tot apărea și dispărea.

s-13

train-521

SOCENG - Principiile sacre ale SOCENG-ului.

s-14

train-522

Nouvorbă, dublugândit, caracterul schimbător al trecutului.

s-15

train-523

Avea sentimentul că rătăcea prin pădurile de pe fundul mării, pierdut într-o lume monstruoasă, el însuși fiind monstrul.

s-16

train-524

Era singur.

s-17

train-525

Trecutul era mort, viitorul nu și-l putea imagina.

s-18

train-526

N-am vrut să spun nici o vorbă pe drumeag, zise ea, în caz c-ar fi vreun microfon ascuns pe cine știe unde.

s-19

train-527

Ce siguranță avea el că măcar o singură ființă umană care trăia în momentul respectiv era de partea lui?

s-20

train-528

Și cum putea ști că stăpânirea Partidului nu avea să dureze la infinit?

s-21

train-529

Ca un răspuns, în fața ochilor îi apărură cele trei lozinci scrise pe fațada albă a Ministerului Adevărului: RĂZBOIUL ESTE PACE LIBERTATEA ESTE SCLAVIE IGNORANȚA ESTE PUTERE.

s-22

train-530

Scoase din buzunar o monedă de douăzeci și cinci de cenți.

s-23

train-531

Și pe ea erau gravate aceleași lozinci, cu litere mici, dar citețe, iar pe fața cealaltă figura Fratelui cel Mare.

s-24

train-532

Până și de pe monedă ochii ăia te urmăreau.

s-25

train-533

Pe monezi, pe timbre, pe coperțile cărților, pe steaguri, pe afișe, pe pachetele de țigări - peste tot.

s-26

train-534

Mereu aceiași ochi care te urmăreau și vocea care te învăluia.

s-27

train-535

când dormeai sau când erai treaz, la lucru ori la masă, înăuntru ori afară, în baie sau în pat - n-aveai nici o scăpare.

s-28

train-536

Nimic nu-ți aparținea, afară de cei câțiva centimetri cubi de sub țeastă.

s-29

train-537

Nu cred să fie, dar nu poți ști niciodată.

s-30

train-538

Soarele se deplasase și miile de ferestre ale Ministerului Adevărului, dacă nu mai străluceau în lumină, arătau mohorâte ca niște creneluri la o fortăreață.

s-31

train-539

Inima i se crispa în fața acelei imense structuri piramidale.

s-32

train-540

Prea puternică - nu putea fi zdruncinată.

s-33

train-541

Nici o mie de obuze n-ar fi putut-o dărâma.

s-34

train-542

Din nou se întrebă pentru cine scria el jurnalul ăla?

s-35

train-543

Pentru viitor, pentru trecut, pentru cine știe ce epocă imaginară.

s-36

train-544

Și nu moartea îl aștepta, ci anihilarea.

s-37

train-545

Jurnalul avea să ajungă scrum, iar el vapori.

s-38

train-546

Numai Poliția Gândirii avea să citească lucrurile scrise de el, înainte de a le șterge și din prezent și din memorie.

s-39

train-547

Cum puteai să te adresezi viitorului, când nici o urmă din tine, nici măcar un cuvânt oarecare mâzgălit pe-o hârtie nu putea, fizic vorbind, să-ți supraviețuiască?

s-40

train-548

Oricând se poate să-ți recunoască vocea vreunul din porcii ăia.

s-41

train-549

Tele-ecranul dădu ora exactă: paisprezece.

s-42

train-550

În zece minute trebuia să plece.

s-43

train-551

Trebuia să fie înapoi la Minister până la paisprezece-treizeci.

s-44

train-552

Curios, dar clinchetul ceasului avea darul de a-l mai înviora puțin.

s-45

train-553

Era o fantomă singuratică, rostind un adevăr pe care nimeni nu avea să-l audă vreodată.

s-46

train-554

Dar atâta timp cât îl rostea, era un mod vag de a nu rupe continuitatea.

s-47

train-555

Nu făcându-te auzit, ci păstrându-ți judecata puteai duce mai departe moștenirea speței umane.

s-48

train-556

Se întoarse la măsuță, își înmuie penița în cerneală și scrise:

s-49

train-557

Viitorului sau trecutului, acelei vremi în care gândirea este liberă, în care oamenii sunt diferiți unul de altul și nu trăiesc singuri, acelei vremi în care există un adevăr, iar ceea ce a fost făcut nu mai poate fi desfăcut, din epoca uniformității, din epoca singurătății, din epoca Fratelui cel Mare, din epoca dublugânditului - salutare!

s-50

train-558

Era deja un om mort, îi trecu prin minte.

s-51

train-559

Aici n-avem de ce ne teme.

s-52

train-560

Avea impresia că numai acum, când în sfârșit fusese în stare să-și formuleze gândurile, făcuse pasul decisiv.

s-53

train-561

Consecințele oricărui act stau în actul însuși.

s-54

train-562

Scrise:

s-55

train-563

Crimăgânditul nu atrage moartea: el este moarte.

s-56

train-564

Acum, că se recunoscuse pe el însuși drept un om mort, era foarte important să rămână în viață cât mai mult cu putință.

s-57

train-565

Două degete de la mâna dreaptă le avea pătate de cerneală.

s-58

train-566

Uite, ăsta era genul de amănunt care te putea trăda.

s-59

train-567

Cine știe ce nătărău zelos de la Minister, care-și băga nasul în orișice, vreo femeie, de pildă, vreuna ca aia măruntă cu părul ca nisipul, sau fata cu părul negru de la Secția Literatură, putea să-și pună problema de ce scrisese el în pauza de prânz, de ce folosise un toc demodat, ce anume scrisese - și pe urmă să plaseze o aluzie acolo unde trebuia.

s-60

train-568

Se duse la baie și-și șterse cu atenție cerneala, frecându-și degetele cu un săpun grunjos, cafeniu-închis, care-i răzuia pielea ca glaspapirul și era, deci, foarte bun pentru așa ceva.

s-61

train-569

Își aranjă jurnalul înapoi în sertar.

s-62

train-570

Era clar că mai fusese pe acolo și altă dată, fiindcă evita băltoacele de parcă le-ar fi știut pe dinafară.

s-63

train-571

Se ridică și se duse greoi către ușă.

s-64

train-572

Nu avea absolut nici un rost să-și bată capul să-l ascundă, dar putea, cel puțin, să se asigure dacă existența lui fusese ori nu descoperită.

s-65

train-573

Un fir de păr așezat peste marginile paginilor ar fi fost prea evident.

s-66

train-574

Cu vârful degetului culese un fir de praf albicios pe care să-l poată recunoaște și-l depuse pe colțul copertei, de unde ar fi zburat dacă cineva ar fi mișcat cumva cartea de la locul ei.

s-67

train-575

Winston o visa pe mama lui.

s-68

train-576

Trebuie să fi avut, se gândi el, vreo zece-unsprezece ani când mama lui dispăruse.

s-69

train-577

Era o femeie înaltă, ca o statuie, și destul de tăcută; avea mișcări lente și un păr blond minunat.

s-70

train-578

Pe tatăl lui nu și-l amintea prea limpede; doar că era negricios și slab, întotdeauna ordonat îmbrăcat, cu haine închise la culoare - mai ales tălpile foarte subțiri de la pantofii tatălui său și le amintea - și că purta ochelari.

s-71

train-579

Era convins că și unul și celălalt fuseseră înghițiți într-una din marile epurări ale anilor cincizeci.

s-72

train-580

Se făcea că mama lui stătea undeva, sub el, cu mult mai jos, ținând-o pe sora lui în brațe.

s-73

train-581

Nu-și aducea aminte de sora lui decât că era un copil micuț și slab, care nu scotea niciodată un sunet, dar avea ochi mari și atenți.

s-74

train-582

Când puse mâna pe clanță, văzu că-și lăsase jurnalul deschis pe masă.

s-75

train-583

Și mama și sora lui se uitau în sus spre el.

s-76

train-584

Se aflau într-un loc subteran oarecare, fundul vreunui puț, de pildă, sau vreun mormânt foarte adânc, dar locul respectiv, deși era și-așa cu mult sub el, se afunda din ce în ce mai mult.

s-77

train-585

se aflau, poate, în salonul unui vas care se ducea la fund și se uitau la el prin apa din ce în ce mai neagră.

s-78

train-586

Mai era încă aer în salon, încă îl mai puteau vedea, și el pe ele, dar se scufundau, se scufundau în apele întunecate care din clipă în clipă aveau să le ascundă vederii lui pentru vecie.

s-79

train-587

El era afară, la lumină și la aer, în timp ce ele erau supte către moarte și ele erau acolo jos tocmai fiindcă el era aici sus; știa și el treaba asta și o știau și ele și se putea citi pe fața lor că știau.

s-80

train-588

Nu exista nici urmă de reproș pe fețele sau în inimile lor, nu exista decât conștiința că ele trebuiau să moară pentru ca el să trăiască și că asta făcea parte din ordinea inevitabilă a lucrurilor.

s-81

train-589

Nu-și aducea aminte ce anume se petrecuse dar, în vis, era conștient că, într-un fel sau altul, mama și sora lui își sacrificaseră viața pentru ca el să trăiască.

s-82

train-590

Era unul din acele vise care, deși păstrează decorul caracteristic viselor, sunt o continuare a activității intelectului și în care devii conștient de anumite fapte și idei care ți se par inedite și valoroase și după ce te trezești.

s-83

train-591

Ceea ce-l izbi acum era faptul că moartea mamei lui, cu aproape treizeci de ani în urmă, fusese tragică și nefericită, într-un fel care, în ziua de azi, nu mai era posibil.

s-84

train-592

Tragismul, așa cum îl vedea el, ținea de niște vremuri îndepărtate, de un trecut în care mai existau viața particulară, dragostea și prietenia, în care membrii unei familii stăteau alături unul de altul, fără să aibă nevoie să știe de ce.

s-85

train-593

Chiar de la ușă, din cealaltă parte a camerei, se putea citi JOS FRATELE CEL MARE, atât scrisese de mare.

s-86

train-594

Amintirea mamei lui îi rupea inima pentru că mama murise iubindu-l pe el când el era prea mic și prea egoist ca s-o iubească la rândul lui și pentru că într-un fel anume - nu-și mai amintea exact în ce fel - se sacrificase pe ea însăși unei concepții despre loialitate care era totodată personală și imuabilă.

s-87

train-595

Așa ceva era clar că nu mai putea să se întâmple în ziua de azi.

s-88

train-596

Astăzi existau frica, ura și durerea, dar nu mai exista nici o demnitate a sentimentelor, nici un regret profund sau complex.

s-89

train-597

Toate acestea i se părea că le vedea în ochii mari ai mamei și ai surorii lui care se uitau în sus la el prin apa cea întunecată, de la sute de metri sub el și scufundându-se și mai adânc.

s-90

train-598

Deodată, se făcea că stătea pe un gazon des, tuns scurt, într-o seară de vară, când razele piezișe ale soarelui aureau pământul.

s-91

train-599

Peisajul pe care-l avea în fața ochilor îi revenea atât de frecvent în vise, încât niciodată nu era pe deplin sigur dacă îl văzuse sau nu în realitate.

s-92

train-600

Când se deștepta, îl numea în gând Tărâmul de Aur.

s-93

train-601

Era o pășune veche, mâncată de iepuri, cu o potecă șerpuind de la un capăt la altul și cu câte un mușuroi de cârtiță din loc în loc.

s-94

train-602

În gardul viu și neregulat de pe partea opusă a câmpului, crengile ulmilor foșneau foarte slab în adierea vântului, cu frunzele abia mișcându-se, în mase compacte ca părul unei femei.

s-95

train-603

Undeva, prin apropiere, deși nu se vedea, curgea un pârâu limpede și liniștit.

s-96

train-604

De neînchipuit ce idioțenie!

s-97

train-605

Pe sub sălcii, apa forma băltoace în care înotau ochene.

s-98

train-606

Fata cu părul negru venea înspre el peste câmp.

s-99

train-607

își smulgea hainele de pe ea, parcă dintr-o singură mișcare, și le azvârlea cât colo cu dispreț.

s-100

train-608

Avea trupul alb și neted, dar nu trezea în el nici o dorință și, de fapt, abia dacă el se uita la trupul ei.