Dependency Tree

Universal Dependencies - Romanian - RRT

LanguageRomanian
ProjectRRT
Corpus Parttrain

Select a sentence

Showing 1 - 100 of 132 • previousnext

s-1 Dumneata îți închipui toată lumea nu mai poate după mușchi împănat.
s-2 silesc cât pot a deveni mai puțin călugăr și mai mult cetățean.
s-3 Fuge cât ce poate cu sarcina-n spate.
s-4 Ordonați! strigă cât ce putu sergentul-major.
s-5 Se târa cum putea până la cotețe și la vârși.
s-6 Dar, rog, pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi?
s-7 Va putea fugă din turnul unde era închisă.
s-8 Multe am putea pune la cale împreună.
s-9 Alții, ca oameni cu multă trecere, puteau -l apere pe sub mână.
s-10 Puteau umbla în tihnă prin pădure.
s-11 Tu poți ai mai vrednici și mai mândri cai.
s-12 Ea putu gusta, tot mai în tihnă, bucuriile unei notărășițe bogate.
s-13 Ziua stă ascuns unde poate.
s-14 Pe domeniul său, realiza ceea ce Grigore râvnea și nu putea din pricina bătrânului.
s-15 Am putut văd de aproape zbuciumul și luptele scriitorului.
s-16 Ar fi putut -și cumpere un bilet de clasa a doua.
s-17 Printre râpe galbene, pe unde puteau, soldații făceau exerciții.
s-18 Portarul, un băiat cu mișcări stângace, voia parcă -mi ceară iertare nu-mi putea da o cameră.
s-19 Ai chemat norodul și la alte rânduieli, întârziind, încât nu te-am putut vedea decât spre primăvară.
s-20 În întâia scrisoare pe care a putut-o adresa unui corespondent real, Sandu Aldea critică ignoranța scriitorilor.
s-21 Cerea bani de la cine putea, spre a trăi pe un picior mai convenabil.
s-22 Nu putură ieși din biserică timp de un ceas.
s-23 Ferestrele acestei case poți le acoperi cu palma.
s-24 gândeam dacă voi putea fac vreodată în realitate drumurile pe care le-am colindat cu gândul.
s-25 Stătea în capul mesei și parcă zâmbea, un zâmbet mai mult lăuntric, de care puteai -ți dai seama numai dacă îl cunoșteai.
s-26 Tot ce-am putut privesc mi s-a părut din cale-afară de crunt.
s-27 Cu ce avea strâns din slugăreală, cu ce mai dosise, putea -și cumpere un lot de casă.
s-28 Alexandru ar putea devie bărbatul meu.
s-29 te pun la adăpost de orice neajunsuri ar putea -ți vină de pe urma cuvintelor mele.
s-30 A început a căuta cu de-amăruntul prin așternut vadă ce poate fie?
s-31 De rele ce sunt, nu pot trăiască la un loc.
s-32 Oamenii serioși, cinstiți și vrednici sunt remarcați, nu se mai pot pierde.
s-33 Toate provizoratele sociale dau naștere la sentimente și la porniri care nu și-ar putea avea locul într-o stare normală.
s-34 Fiecare își pierduse sărita la gândul s-ar fi putut întinde și la el focul.
s-35 Problema țărănească nu se poate rezolva fără sacrificii din partea celor ce stăpânesc pământul.
s-36 Putea aibă, când a apărut în fața noastră, vreo patruzeci de ani.
s-37 I se pot întâmpla lucruri neplăcute.
s-38 Ți-a trecut glonțul pe la ureche, puteai cazi tu în locul lui.
s-39 O căsătorie ce se arată prost poate sfârșească mai bine decât altele care se prezentau cu toate garanțiile de fericire.
s-40 Curajul meu de atunci putea pară copilăresc.
s-41 Ne întrebăm dacă printr-un văl atât de des de reminiscențe natura însăși se mai poate vedea.
s-42 Lucrul se putea petrece și se va petrece, fără îndoială, oriunde.
s-43 Parcă putea fi vorba de iertare!
s-44 Îl știa și îndemânatic, și vrednic, și isteț putea iasă din el un marinar bun.
s-45 În curând pricepu și el a face și a crește copii mulți poate fi uneori pentru o mamă ceva într-adevăr înspăimântător.
s-46 Pe-atunci puteam eu, oare, prevăd în curând am trăiesc dureri?
s-47 Dispăru lăsându-l pe celălalt într-o stupoare ce nu putea fi descrisă.
s-48 Nu găsește niciodată femeia care i-ar fi putut deveni tovarășă de viață.
s-49 Problemele enunțate au putut fi studiate împreună pentru cele două state feudale românești.
s-50 Se vor putea folosi pentru combaterea buruienilor cantități mai reduse de ierbicide.
s-51 Se pot cita numeroase exemple de profesori care țin lecții reușite.
s-52 Predicatul verbal poate fi exprimat printr-un verb la un mod personal, o locuțiune verbală sau o interjecție.
s-53 Viața a arătat ce importante rezerve și posibilități pot fi puse în valoare în cursul realizării planului atunci când se lucrează cu temei.
s-54 S-ar putea spune , o dată cu Tudor Arghezi, pătrunde sau revine în literatura noastră conștiința artistului meșteșugar.
s-55 Moromete a ales pământul cel mai bun pe care se putea pune vie.
s-56 S-ar putea oare ca unui părinte -i pară rău de copchilul lui are, sau -i mai ia din ce i-a dat?
s-57 Nu scuipa în puț, căci se poate întâmpla bei din el.
s-58 Cu burete nu se poate bate cui în perete.
s-59 Se poate umbli cu miere și nu te lingi pe degete?
s-60 Și sătul și cu punga plină nu se poate.
s-61 Era un tânăr boiernaș, frumos și bun la inimă, dar desfrânat cât se poate.
s-62 Era un băiet ochios, sprâncenat și frumușel de nu se mai poate.
s-63 I-am găsit testamentul olograf, scris și subscris cât se poate de deslușit.
s-64 Am cântat înecat de emoție, cu gesturi idioate, cum nu se putea mai prost.
s-65 Ai te întrebi, poate, de ce n-a venit.
s-66 Vaca poate niciodată n-a mai fost ca astăzi neastâmpărată.
s-67 Domnișoarei îi trebuie doftori, baroni, poate chiar un împărat.
s-68 Poate era întâia oară când se ivea în aceste părți adânc ignorante luminița tremurătoare a ideii didactice.
s-69 Poate de aci mai e cu putință vie o scăpare.
s-70 Poate nu este figură poetică cultivată cu mai multă stăruință de stilul lui Galaction ca alegoria.
s-71 Poate-ai auzit de-o țară, de țara lui pierde-vară.
s-72 Poate izbutea el ajungă la mal și fără mine.
s-73 Șeful echipei, poate Pop, poate altul, Zâmbește ortacilor cu brațe-ncleștate.
s-74 Fără voi poate fi pierit.
s-75 Cele douăsprezece pogoane în câmp erau peste poate hrănească treisprezece suflete.
s-76 Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr peste poate.
s-77 Păstrăm în noi personaje diferite; arborăm, dacă pot spune, după împrejurări, un exemplar nou.
s-78 Fiind domnul tuturora, le pot lua capetele.
s-79 Femeia nu-și poate retrage, după voință, partea de suflet pe care a adus-o în contopirea iubirii.
s-80 Dar când voi pleca într-acolo, pot -mi iau cu mine o carte groasă?
s-81 Putea -l aducă cu sila înapoi, fiind minor.
s-82 Nimeni nu-l putea sili înnopteze aici, de vreme ce avea odăița și rosturile lui în târg.
s-83 Puteți pe urmă dormiți până poimâine dimineață.
s-84 putea ști unde îți vei desfășura pe viitor activitatea misionară?
s-85 Nu fi dușmănos, căci cine face, face-i-se, și nu e nicio faptă fără plată.
s-86 ce-a făcut, destul de rău a fost.
s-87 Făt-frumos îi spuse ce avea de gând facă.
s-88 În ziua aceea, bucătarii curții se îmbătaseră, sau nu știu ce făcuseră, nici focul nu era făcut pe vatră.
s-89 Mergând ea acum zi și noapte, nu știu ce făcu, se rătăci.
s-90 De-aș face orice-aș face, nu pot -l scot din gând.
s-91 Aflai la țigani părinții își vând fetele.
s-92 urma -i afle pe fiecare, la rând, după răbojul întipărit în cuget.
s-93 De se vor afla de față unii ca aceia, -i prindeți și -i legați.
s-94 S-au aflat oameni care au vândut și acel secret al conspirațiilor.
s-95 Omul ce l-a aflat se privește apoi de naș al copilului aflat.
s-96 Eu tot voi afla adevărul care privește și pe care îl caut.
s-97 Mitropolitul și episcopii se află foarte adeseori printre martorii din sfatul domnesc, chiar când este vorba de probleme care nu priveau biserica.
s-98 Eu iubii numai o dată și m-a aflat lumea toată; am iubit-o numai seara și-a aflat târgul și țara.
s-99 Și părinții, cum aflară, tare rău se mâniară.
s-100 Baba atunci se duce cu fuga afle ce i-a făcut găina.

Text viewDownload CoNNL-U