| s-1
| Calculăm numărul de oscilatori (moduri de unde staționare) din unitatea de volum, la fiecare frecvență v, într-o incintă în formă de paralelipiped drept. |
| s-2
| Pentru a avea unde staționare trebuie ca proiecțiile laturilor incintei pe direcția normalei la frontul de undă să fie un număr întreg. |
| s-3
| Numărul de oscilații care au numărul de undă mai mic decât k este egal cu numărul de puncte interioare sferei de rază k (într-o optime de sferă, deoarece ni sunt pozitivi). |
| s-4
| Datorită polarizării undelor electromagnetice, fiecărei frecvențe îi corespund două moduri de oscilație (fiecărei valori a lui k i se asociază două moduri ale cavității; există două direcții independente de polarizare pe mod și deci numărul de stări ale fotonilor se obține prin înmulțire cu 2). |
| s-5
| La 14 decembrie 1900 (ziua de naștere a mecanicii cuantice) Max Planck a introdus ipoteza că emisia și absorbția energiei radiante de către materie nu are loc în mod continuu, ci în „cuante de energie ”. |
| s-6
| Deci Planck a postulat caracterul cuantic al proceselor de absorbție și emisie a radiației. |
| s-7
| Astfel un oscilator nu poate avea orice valoare a energiei, ci numai un set discret. |
| s-8
| Punctul esențial îl constituie determinarea energiei medii a oscilatorului. |
| s-9
| La studiul distribuției canonice s-a determinat densitatea de probabilitate pentru ca o particulă să aibă energia E. |
| s-10
| Mecanica cuantică arată că la zero absolut încetează mișcarea de translație a oscilatorului, rămânând o energie de vibrație nenulă (energia de zero). |
| s-11
| Acest lucru nu afectează demonstrația dată de Planck, în care nu intervine această energie de zero. |
| s-12
| Metodele de determinare a temperaturii corpurilor pe baza legii Stefan-Boltzmann sau pe baza legii de deplasare a lui Wien (utile pentru T > 2000 K) se numesc metode de pirometrie optică. |
| s-13
| În anul 1916 Einstein a propus o demonstrație a formulei lui Planck pe baza modelului atomic al lui Bohr. |
| s-14
| Presupunem că pe nivelul energetic inferior se află N1 atomi cu energia E1, iar pe nivelul energetic superior se află N2 atomi cu energia E2, cu E2 > E1. |
| s-15
| Atomii aflați pe nivelul de energie E1 pot trece pe nivelul de energie E2 dacă absorb energia necesară E2 - E1 = hv de la o undă electromagnetică a cărei densitate volumică de energie spectrală este W. |
| s-16
| Numărul proceselor de absorbție în unitatea de timp este proporțional cu numărul de atomi N1 de pe nivelul inferior și cu densitatea spectrală W. |
| s-17
| Un atom aflat pe nivelul excitat cu energia E2 va putea trece pe nivelul cu energia E1 fie prin emisie spontană caracterizată prin coeficientul Einstein al emisiei spontane A21, fie prin emisie forțată sub acțiunea undei electromagnetice, caracterizată prin coeficientul Einstein al emisiei forțate (stimulate) B21. |
| s-18
| Numărul proceselor de emisie spontană în unitatea de timp este proporțional cu numărul de atomi N2 de pe nivelul superior. |
| s-19
| Efectul fotoelectric constă în eliberarea de electroni dintr-un corp, sub influența luminii. |
| s-20
| Pentru stabilirea legilor efectului fotoelectric se folosește o incintă vidată în care se găsesc doi electrozi, electrodul iradiat fiind de obicei un metal alcalin. |
| s-21
| Între catodul K iradiat și anodul A se aplică o diferență de potențial. |
| s-22
| Se trasează caracteristica I = I (U) pentru diferite fluxuri ale luminii incidente și pentru diferite frecvențe ale acesteia. |
| s-23
| Se obțin următoarele legi ale efectului fotoelectric: |
| s-24
| 1) Intensitatea curentului fotoelectric de saturație SI este proporțională cu fluxul luminos care cade pe catod. |