Text view

Universal Dependencies - Romanian - RRT

LanguageRomanian
ProjectRRT
Corpus Parttrain
AnnotationBarbu Mititelu, Verginica; Irimia, Elena; Perez, Cenel-Augusto; Ion, Radu; Simionescu, Radu; Popel, Martin

Javascript seems to be turned off, or there was a communication error. Turn on Javascript for more display options.

indexsentence 33 - 43 < sentence 44 - 54 > sentence 55 - 65

Șefilor de familii li se zice cneji. Acest termen apare întâia oară la bulgari prin sec. Aceste vicisitudini ale nobilimii teritoriale au avut o adâncă înrâurire asupra forțelor militare ale statului. Tot pentru a menține o forță armată, s-au acordat privilegii fiscale și colonilor de pe unele moșii domnești, care au format astfel în amândouă principatele, breasla militară și fiscală zisă a călărașilor. Lasă-ți darul tău înaintea altarului și plecând împacă-te mai întâi cu fratele tău, și apoi venind te vei ruga netulburat. Cei ce își îngrămădesc supărări și pomeniri de rău, sunt asemenea celor ce scot apă și o toarnă într-un vas fără fund. Dacă ești răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie. Și vântul bate. Ți se vor întâmpla astfel de lucruri, încât ți se pară ai dreptate te folosești de mânie. Dar nu este nicio mânie dreaptă împotriva aproapelui. Raportul recesiv are un aspect original în ce privește valoarea celor doi termeni.

Download XMLDownload textSentence viewDependency trees