| s-101
| Obrazul ei era destul de aproape de al lui ca să-i simtă căldura. |
| s-102
| Ea preluă imediat inițiativa, ca și la cantină, de altfel. |
| s-103
| Tocul îi alunecase cu voluptate peste hârtia fină și așternuse niște litere mari și ordonate: JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE. |
| s-104
| Începu să murmure, cu aceeași voce lipsită de expresie ca și mai înainte, abia mișcându-și buzele, o șoaptă care se îneca foarte ușor în vacarmul de voci și huruitul camioanelor. |
| s-105
| M-auzi? |
| s-106
| Da. |
| s-107
| Poți să-ți iei liber duminică? |
| s-108
| Atunci, ascultă cu atenție. |
| s-109
| Trebuie să ții minte. |
| s-110
| Te duci la gara Paddington ... |
| s-111
| Îl uimi precizia militărească a fetei. |
| s-112
| Îi descrise drumul pe care trebuia să-l urmeze: jumătate de oră cu trenul; iese din gară și-o ia la stânga; doi kilometri pe drum; dă de-o poartă cu bara de sus lipsă; merge pe-o cărare peste un câmp; o pajiște cu iarbă; o potecă printre tufișuri; un copac uscat, cu mușchi pe el. |
| s-113
| umplând astfel jumătate de pagină. |
| s-114
| Parcă ar fi avut o hartă în cap. |
| s-115
| Poți să ții minte toate astea? |
| s-116
| șopti ea în cele din urmă. |
| s-117
| O iei la stânga, la dreapta și iarăși la stânga. |
| s-118
| Și poarta n-are bara de sus. |
| s-119
| Bine. |
| s-120
| Pe la cinșpe. |
| s-121
| S-ar putea s-ai de așteptat. |
| s-122
| Nu-și putu reține un sentiment de panică. |
| s-123
| Eu vin pe alt drum. |
| s-124
| Ești sigur că ții minte totul? |
| s-125
| Atunci pleacă de lângă mine cât mai repede. |
| s-126
| Nu avea nevoie să i-o mai spună și pe asta. |
| s-127
| Dar, pentru moment, nu-și puteau croi drumul afară din mulțime. |
| s-128
| Încă mai treceau camioane și lumea încă mai căsca gura, setoasă de spectacol. |
| s-129
| La început se auziseră ici și colo huiduieli, dar numai de la membrii Partidului care se aflau prin mulțime și în curând se opriseră. |
| s-130
| Sentimentul dominant rămăsese curiozitatea. |
| s-131
| Străinii, fie din Eurasia, fie din Estasia, erau un fel de animale ciudate pe care nu le vedeai decât exclusiv ca prizonieri și chiar și așa nu apucai să arunci mai mult de o privire fugară către ei. |
| s-132
| Era absurd, din moment ce scrierea acelor cuvinte anume nu era cu nimic mai primejdioasă decât actul în sine de a deschide un jurnal; dar, pentru o clipă, îi veni să smulgă paginile irosite și să renunțe cu totul la proiectul ce-și propusese. |
| s-133
| Nu știai nici ce se întâmpla cu ei, cu excepția celor câțiva care erau spânzurați drept criminali de război; ceilalți pur și simplu dispăreau, probabil în lagăre de muncă silnică. |
| s-134
| Fețele rotunde mongoloide făcuseră acum loc unora de tip mai european, murdare, nerase și epuizate. |
| s-135
| Ochii aceia care priveau de deasupra unor pomeți uscați se întâlneau din când în când cu ai lui Winston, uneori chiar cu o ciudată intensitate, pe urmă dispăreau în depărtare. |
| s-136
| Convoiul se apropia de sfârșit. |
| s-137
| În ultimul camion văzu un bătrân, cu o claie de păr încărunțit, care stătea în picioare, cu încheieturile mâinilor încrucișate în față, ca și cum ar fi fost obișnuit să le aibă legate. |
| s-138
| Se apropia clipa când Winston și fata trebuiau să se despartă. |
| s-139
| Dar, în ultimul moment, când mulțimea încă îi mai presa ca pe niște sardele, mâna ei pipăi după a lui și i-o strânse în fugă. |
| s-140
| Nu putea să fi durat nici o secundă, și totuși lui i se păru că aveau mâinile încleștate de multă vreme. |
| s-141
| Avu timp să-i învețe fiecare detaliu al mâinii. |
| s-142
| Îi studie degetele lungi, unghiile bine conturate, pielea înăsprită de muncă și bătăturile, pielea catifelată de sub încheietură. |
| s-143
| Și totuși, nu făcu așa ceva, fiindcă știa că nu avea sens. |
| s-144
| Chiar și numai așa, pipăind-o, și-ar fi recunoscut-o dacă ar fi văzut-o. |
| s-145
| În acel moment, îi fulgeră prin minte că nu știa ce culoare aveau ochii ei. |
| s-146
| Probabil căprui, deși cei cu părul negru au uneori ochii albaștri. |
| s-147
| Ca să se întoarcă și să se uite la ea ar fi fost o nebunie de neconceput. |
| s-148
| Cu mâinile strânse una în alta, nevăzuți în mijlocul gloatei de corpuri, stăteau și se uitau amândoi fix înainte; în loc de ochii fetei, ochii prizonierului cel bătrân se întâlniră cu ai lui Winston de sub șuvoaiele de păr cărunt. |
| s-149
| Winston o apucă pe drumul brăzdat de lumini și umbre călcând în pete de aur ori de câte ori crengile se despărțeau. |
| s-150
| Sub copacii de pe partea stângă, pământul era acoperit cu clopoței. |
| s-151
| Aerul parcă-i săruta pielea. |
| s-152
| Era în ziua de 2 mai. |
| s-153
| De undeva, din inima pădurii, se auzea gânguritul unor hulube. |
| s-154
| Fie că scria JOS FRATELE CEL MARE, fie că nu scria, era totuna. |
| s-155
| Ajunsese ceva mai devreme. |
| s-156
| Călătoria nu-i pusese nici o problemă, iar fata era evident atât de experimentată încât îi era mai puțin frică decât i-ar fi fost în mod normal. |
| s-157
| Probabil că, dacă găsea ea un loc sigur, puteai avea încredere în ea. |
| s-158
| În general, nu erai cu nimic mai în siguranță la țară decât la Londra. |
| s-159
| Nu existau tele-ecrane, desigur, dar se putea oricând să existe microfoane ascunse care să-ți înregistreze vocea și să fii recunoscut după aceea. |
| s-160
| În afară de asta, era greu să călătorești de unul singur fără să atragi atenția. |
| s-161
| Pentru distanțe sub 100 de kilometri nu aveai nevoie de viză pe pașaport, dar, uneori, erau patrule care se învârteau prin gări, controlau actele fiecărui membru al Partidului pe care-l întâlneau și puneau întrebări indiscrete. |
| s-162
| Nu apăruse, însă, nici o patrulă, iar pe drumul dinspre gară se asigurase, aruncând priviri atente în urmă, că nu se ținea nimeni după el. |
| s-163
| Trenul era plin de proli care, din cauza vremii văratice, se simțeau ca în vacanță. |
| s-164
| În vagonul în care călătorise el, băncile de lemn erau supraaglomerate de o singură familie imensă, de la o străbunică știrbă până la un copil de o lună: se duceau cu toții la țară, la niște neamuri, să petreacă o după-amiază și, așa cum îi explicaseră lui Winston, deși el nu-i întrebase, ca să facă rost de niște unt pe sub mână. |
| s-165
| Fie că-și ținea jurnalul în continuare, fie că-l lăsa baltă, era același lucru. |
| s-166
| Drumul se lăți și, după un minut, ajunse la cărarea de care îi spusese fata, o potecă pentru vite care se înfunda în lăstăriș. |
| s-167
| Nu avea ceas, dar încă nu putea fi ora cincisprezece. |
| s-168
| Sub picioarele lui, clopoțeii erau atât de mulți încât nu putea să nu calce pe ei. |
| s-169
| Se așeză în genunchi și se apucă să culeagă câțiva ca să mai omoare timpul, dar și cu sentimentul tulbure că i-ar fi plăcut să aibă un buchețel să i-l ofere fetei când venea. |
| s-170
| Culesese deja cam de-un buchet și acum voia să le simtă mirosul slab și bolnăvicios când, deodată, auzi în spate un zgomot și înlemni: era trosnetul tipic al unor vreascuri sub picior. |
| s-171
| Continuă să culeagă clopoței, fiindcă nu putea face altceva. |
| s-172
| Poate că era fata, dar poate că, totuși, îl urmărise cineva. |
| s-173
| Dacă se uita în jur, ar fi părut vinovat. |
| s-174
| Smulse un clopoțel, apoi altul. |
| s-175
| O mână i se așeză ușor pe umăr. |
| s-176
| N-avea grijă, sunt de partea ta! |
| s-177
| Poliția Gândirii avea să pună mâna pe el oricum. |
| s-178
| Se uită în sus. |
| s-179
| Comisese deja - ar fi comis-o oricum, chiar dacă n-ar fi scris niciodată nimic pe hârtie - crima esențială care le conținea în sine pe toate celelalte. |
| s-180
| Crimăgândit, așa se numea. |
| s-181
| Crimăgânditul nu era ceva ce puteai ascunde la infinit. |
| s-182
| Te puteai eschiva cu succes o vreme, poate chiar câțiva ani, dar, mai devreme sau mai târziu, tot puneau ei mâna pe tine. |
| s-183
| Întotdeauna noaptea - arestările aveau loc invariabil în toiul nopții. |
| s-184
| Câte o mână brutală te smulgea deodată din somn, scuturându-ți umărul, o lumină îți orbea ochii, în jurul patului vedeai un cerc de fețe de piatră. |
| s-185
| În marea majoritate a cazurilor nu se făcea proces și nici raport de arestare. |
| s-186
| Oamenii dispăreau pur și simplu, întotdeauna noaptea. |
| s-187
| Numele îți era scos din arhive, orice urmă a tot ce făcuseși vreodată era ștearsă, existența însăși îți era negată și pe urmă uitată. |
| s-188
| Pe urmă, acea scânteie de inteligență dispăruse, iar fața lui O'Brien devenise tot atât de impenetrabilă ca și a tuturor celorlalți. |
| s-189
| Erai abolit, anihilat: vaporizat era termenul uzual. |
| s-190
| O vreme fu cuprins de un fel de isterie. |
| s-191
| Începu să scrijelească neîngrijit, în grabă: |
| s-192
| Se lăsă pe spate în scaun, cam rușinat și puse tocul jos. |
| s-193
| În clipa următoare tresări violent. |
| s-194
| Cineva bătea la ușă. |
| s-195
| Au și venit! |
| s-196
| Rămase nemișcat ca un șobolan, cu speranța deșartă că respectivul, oricine ar fi fost, avea să plece după o singură încercare. |
| s-197
| Dar nu, bătaia se repetă. |
| s-198
| Cel mai rău lucru de pe lume era să întârzii. |
| s-199
| Asta fusese tot și deja nu mai era sigur că se petrecuse cu adevărat. |
| s-200
| Inima îi duduia ca o tobă, dar fața, dintr-o lungă obișnuință, era, probabil, imobilă. |