Dependency Tree

Universal Dependencies - Romanian - RRT

LanguageRomanian
ProjectRRT
Corpus Parttrain

Select a sentence

s-1 Sunt reproduse chiar și legende orientale, ce dau un aer de fabulos unor episoade și sporesc dimensiunile epopeice ale domnitorului și ale oastei sale.
s-2 Istoric romantic și vizionar, el este, totodată, un scriitor-cronicar, înclinat spre moralizări, un pedagog al națiunii.
s-3 Este fiul Adelinei (n. Dragoman), de origine armeană pe linie paternă, și al lui Gheorghe Balotă, avocat.
s-4 Din 1995, în calitate de profesor invitat de literatură comparată, ține cursuri la universitățile din Cluj și București, Universitatea din Cluj numindu-l profesor-asociat.
s-5 În comentariile de artă, A. are opinii de om care gândește de multe ori în răspăr cu opiniile îndeobște admise.
s-6 Sumarul revistei confirmă acest program, în paginile ei republicându-se literatura marilor scriitori români, de la Vasile Alecsandri, la St.
s-7 Relatând pe un ton neutru, autorul știe încă atragă participarea cititorului, care actualizează emoția tăinuită, însă nu absentă din volum.
s-8 fondul ancestral este topit într-o poveste de început de secol XX, în care lumea oierilor încearcă reziste invaziei modernității.
s-9 Jos era cerul verde strălucitor / și unde călcam se aprindeau / sori minusculi, unde dormeam / se deschideau izvoare .
s-10 Poate fi recunoscut aici un spirit ales, ironic și sceptic, capabil formuleze concis și plastic judecăți generale.
s-11 Câmpia și Orașul, adevărații protagoniști ai Cărții de la Metopolis, își împart și dominația asupra universului fictiv din Iarna bărbaților.
s-12 Verbul atârnă greu în această etapă, universul simțirii luptă cu densitatea substanței vitale, aflată în ebuliție cosmică.
s-13 Părinții, Maria (n. Comșa) și Paul Bănuțiu, judecător, se sting prematur, așa încât B. crește sub oblăduirea rudelor dinspre mamă.
s-14 Se împrietenește cu Gordon Craig și între cei doi se poartă o corespondență bogată privind concepția lor despre arta dramatică.
s-15 Muncește și vei avea și Citește, te vei lumina , revista se adresează în primul rând populației rurale de pe meleagurile ialomițene.
s-16 Cititor insațiabil, B. simțea nevoia unei demonstrații în acest sens, încredințând tiparului toate frământările sale literare și existențiale.
s-17 Până a pătrunde în circuitul didactic, tratamentul aplicat romanului și romancierului a sancționat drastic deviația de la normele curente, procustiene, din producția epocii.
s-18 În 1977 s-a stabilit la München, apoi la Sankt Peter, în Pădurea Neagră, unde a fondat Societatea Internațională Musicosophia .
s-19 Pentru români, Mihai Eminescu este sfânt, deoarece el a trăit cea mai sfântă dorință de a risipi negurile neștiinței spirituale .
s-20 Mezinul unei familii de mici proprietari, B. a absolvit în 1899 Școala Militară, urcând apoi în ierarhie până la gradul de viceamiral.
s-21 Se remarcă modul fericit în care coexistă rigoarea unei cercetări bazate pe o documentare serioasă și emoția unei spectatoare calificate.
s-22 O disperare care nu urcă pe culmi, o frământare izbucnind în emfază și în irațional agită solilocviul din Cartea întunerecului (1940).
s-23 Refugiat în Transilvania, urmărește acțiunile revoluționare ale maghiarilor și românilor, aflați, spre marele său regret, în conflict.
s-24 Mereu în primejdie de a fi arestat, B. se refugiază pentru o lună în tabăra lui Avram Iancu de la Câmpeni.

Text viewDownload CoNNL-U