| s-1
| Coada se târa încet înainte până când Winston ajunse aproape la ghișeu, pe urmă se opri vreo două minute fiindcă un individ din față se plângea că nu i se dăduse tableta de zaharină. |
| s-2
| Fata rămăsese singură atunci când Winston, ținându-și tava strâns, o luă în direcția mesei ei. |
| s-3
| Ideea de a merge mai departe decât acel contact de moment nu-i trecuse prin minte. |
| s-4
| Mergea indiferent către ea, căutând cu ochii un loc la o masă din spatele ei. |
| s-5
| Mai avea de mers vreo trei metri și nu i-ar fi trebuit mai mult de două secunde, când o voce îl strigă din spate: |
| s-6
| Smith! |
| s-7
| Se făcu că nu aude. |
| s-8
| Smith! strigă din nou vocea, mai tare. |
| s-9
| Nu avea nici un rost, așa că se întoarse. |
| s-10
| Era un tânăr cu un cap prelung, ca de cal, și cu expresie stupidă pe față, care se numea Wilsher și pe care Winston abia dacă-l cunoștea. |
| s-11
| Îl invita pe Winston zâmbind la masa lui, unde era un loc liber. |
| s-12
| Nu era bine să refuzi. |
| s-13
| Odată recunoscut, nu mai putea merge să se așeze la o masă unde stătea deja o fată singură. |
| s-14
| Riscul ar fi fost neînchipuit de mare chiar și dacă ar fi știut ce trebuia să facă pentru asta. |
| s-15
| Ar fi fost mult prea vizibil. |
| s-16
| Așa încât se așeză pe scaun zâmbind prietenos. |
| s-17
| Chipul cel decolorat și stupid se lumină tot la zâmbetul lui. |
| s-18
| Winston avu pentru o clipă o halucinație: se văzu pe el însuși izbind cu o secure exact în moalele capului din față. |
| s-19
| După câteva minute se umplu și masa fetei. |
| s-20
| Însă precis îl văzuse venind spre ea și poate că-i înțelesese intenția. |
| s-21
| A doua zi avu grijă să sosească printre primii. |
| s-22
| Și iată că ea stătea la o masă cam în același loc și tot singură. |
| s-23
| În fața lui la coadă era un individ scund, cu mișcări iuți ca de gândac și cu o față plată în jurul unor ochi mici și suspecți. |
| s-24
| Când porni de la ghișeu cu tava, Winston văzu că omul cel mărunțel se ducea drept spre masa fetei. |
| s-25
| Timp de o clipă sau două schimbaseră o privire echivocă și asta era toată povestea. |
| s-26
| Toate speranțele lui se prăbușiră din nou. |
| s-27
| Mai era un loc liber la o masă mai departe dar, din felul cum arăta omulețul, ceva îi spunea lui Winston că acesta era destul de atent cu propriu-i confort pentru a alege masa cea mai liberă. |
| s-28
| Totuși, îl urmă, cu inima de gheață. |
| s-29
| Nu putea face nimic dacă n-o prindea pe fată singură. |
| s-30
| În clipa aceea, se auzi o bufnitură înspăimântătoare. |
| s-31
| Omul cel scund căzuse în patru labe, tava îi zburase din mâini, iar pe podea se scurgeau două pârâiașe, unul de supă, celălalt de cafea. |
| s-32
| Se ridică în picioare brusc, privindu-l cu dușmănie pe Winston și bănuind, era și clar, că-i pusese piedică. |
| s-33
| Dar totul se sfârși cu bine. |
| s-34
| După câteva clipe, cu inima tunându-i în piept, Winston se așeză la masa fetei. |
| s-35
| Nu se uită la ea. |
| s-36
| Dar până și ăsta era un eveniment memorabil în singurătatea claustrată în care erai obligat să trăiești. |
| s-37
| Își puse tava jos și începu să mănânce. |
| s-38
| Era foarte important să-i spună imediat ce avea de spus, până nu venea altcineva, dar acum îl cuprinsese o frică teribilă. |
| s-39
| Trecuse o săptămână de când ea se apropiase de el. |
| s-40
| Probabil că se răzgândise, precis se răzgândise! |
| s-41
| Era imposibil ca o asemenea aventură să se termine cu bine; în viața de zi cu zi nu se putea întâmpla așa ceva. |
| s-42
| Și probabil că ar fi renunțat cu totul să mai vorbească dacă, în clipa aceea, nu l-ar fi zărit pe Ampleforth, poetul cu urechile păroase, cum umbla de colo-colo prin sală cu o tavă, căutând un loc liber. |
| s-43
| În felul lui absent, Ampleforth se simțea legat de Winston și, dacă apuca să-l vadă, precis se așeza cu el la masă. |
| s-44
| Avea, deci, cam un minut la dispoziție. |
| s-45
| Și el și fata mâncau fără întrerupere. |
| s-46
| Ceea ce mâncau era o tocană subțire, de fapt o ciorbă de fasole boabe. |
| s-47
| Winston se dezmetici și se îndreptă pe scaun. |
| s-48
| Winston începu să vorbească abia șoptit. |
| s-49
| Nici unul, nici celălalt nu ridică ochii; amândoi își înfundau în gură lingurile cu zeama cea lungă și, între o lingură și alta schimbau cuvintele necesare cu voce joasă și fără nici un fel de expresie: |
| s-50
| La cât ieși de la slujbă? |
| s-51
| Opșpe-treizeci. |
| s-52
| Unde ne putem vedea? |
| s-53
| Piața Victoriei, lângă monument. |
| s-54
| E plin de tele-ecrane. |
| s-55
| Nu contează, dacă-i lume-n jur. |
| s-56
| Care-i semnul? |
| s-57
| Nu, nu, să nu te-apropii de mine până nu mă vezi cu multă lume-n jur. |
| s-58
| Scoase o râgâială: ginul i se ridica din stomac. |
| s-59
| Și nu te uita la mine. |
| s-60
| Țin-te pe undeva pe-aproape. |
| s-61
| La ce oră? |
| s-62
| La nouășpe. |
| s-63
| Foarte bine. |
| s-64
| Ampleforth nu-l zări pe Winston. |
| s-65
| Se așeză la altă masă. |
| s-66
| Nu mai schimbară nici o vorbă și, în măsura în care doi oameni stând la aceeași masă, față în față, pot să nu se uite unul la celălalt, își evitară și privirile. |
| s-67
| Fata își termină masa mai repede și plecă, iar Winston rămase să fumeze o țigară. |
| s-68
| Ajunse în Piața Victoriei înainte de ora stabilită. |
| s-69
| Știu precis ce gândești, știu totul despre disprețul tău, despre ura ta, despre scârba ta. |
| s-70
| Ochii i se lăsară din nou pe pagină. |
| s-71
| Se învârti în jurul soclului imensei columne în vârful căreia se înălța statuia Fratelui cel Mare, cu ochii la cer, către sud, unde înfrânsese avioanele eurasiene - în urmă cu câțiva ani erau avioanele estasiene - în Bătălia pentru Aerobaza Unu. |
| s-72
| Pe strada din fața monumentului se afla o statuie a unui om călare, despre care se presupunea că-l reprezintă pe Oliver Cromwell. |
| s-73
| La cinci minute după ora stabilită, fata încă nu apăruse. |
| s-74
| Pe Winston îl năpădi iarăși teama aceea cumplită. |
| s-75
| Nu mai vine, s-a răzgândit! |
| s-76
| Se îndreptă cu pași rari spre partea de nord a pieței și simți un fel de plăcere sumbră când recunoscu biserica Sfântul Martin ale cărei clopote, pe vremea când mai avea așa ceva. |
| s-77
| Băteau zicând: Ai să-mi dai trei gologani. |
| s-78
| Atunci o zări și pe fată, stând la picioarele monumentului și citind, sau prefăcându-se a citi, un afiș care se întindea în spirală, pe columnă în sus. |
| s-79
| Nu era indicat să se apropie de ea până nu se mai aduna niște lume. |
| s-80
| De jur împrejurul postamentului se găseau tele-ecrane. |
| s-81
| Își dădu seama că, în timpul cât stătuse plonjat în meditații, mai scrisese ceva, printr-un fel de act automat. |
| s-82
| Însă, în clipa aceea, se auzi un vacarm de strigăte și huruitul unor vehicule grele, de undeva din stânga. |
| s-83
| Deodată, toată lumea o luă la fugă prin mijlocul Pieții. |
| s-84
| Fata se strecură agilă printre leii de la baza monumentului și se alătură valului. |
| s-85
| Winston se luă după ea. |
| s-86
| În timp ce fugea, pricepu din câteva remarci spuse cu voce tare că trecea un convoi de prizonieri eurasieni. |
| s-87
| Latura de sud a Pieții era deja blocată de o masă densă de oameni. |
| s-88
| Winston care, de felul lui, gravita de obicei către exteriorul gloatelor, acum se împinse, se îmbrânci, își foră drumul până în mijlocul mulțimii. |
| s-89
| În curând ajunse la o întinsoare de braț de fată, dar drumul îi era blocat de un prol uriaș și de o femeie aproape la fel de uriașă, probabil nevasta lui, care formau un fel de zid de carne imposibil de trecut. |
| s-90
| Winston se răsuci cu umărul înainte și, zvâcnind cât putu de tare, reuși să și-l bage între ei. |
| s-91
| Timp de câteva clipe i se păru că mațele îi erau măcinate între cele două șolduri musculoase, dar, în cele din urmă, răzbi, nu fără oarecare nădușeală. |
| s-92
| Dar nu mai era același scris neîndemânatic și crispat dinainte. |
| s-93
| Acum se afla alături de fată, umăr la umăr cu ea, amândoi holbându-se înainte. |
| s-94
| Pe stradă trecea lent un lung șir de camioane, cu câte patru santinele cu fețe împietrite, înarmați cu pistoale-mitralieră și stând în poziția de drepți în fiecare colț. |
| s-95
| În camioane se aflau înghesuiți claie peste grămadă o mulțime de omuleți galbeni, îmbrăcați în uniforme verzui zdrențuite. |
| s-96
| Fețele lor mongoloide, triste, priveau fix peste obloanele camioanelor, fără să arate nici o curiozitate. |
| s-97
| Din când în când, câte un camion se hurduca și atunci se auzea câte un clang-clang de metale: toți prizonierii aveau cătușe de fier la picioare. |
| s-98
| Camion după camion de fețe triste se scurgeau prin fața mulțimii. |
| s-99
| Winston știa că trec, dar numai din când în când îi mai și vedea. |
| s-100
| Umărul fetei și brațul ei, până la cot, erau lipite de ale lui. |