Dependency Tree

Universal Dependencies - Romanian - RRT

LanguageRomanian
ProjectRRT
Corpus Partdev

Select a sentence

s-1 Totuși sunt încântat ora mea te inspiră scrii poezii.
s-2 frământam nopțile pe toate părțile și-abia izbuteam ațipesc în zori.
s-3 M-am străduit fac semene semnătura de adineauri cu cea de acum.
s-4 Cu prilejul acesta, trebuie -ți transmit și toată simpatia lui Gică.
s-5 Dacă ar fi fost scrisul lui, n-ai mai fi descoperit nimic.
s-6 Și nicicând nu ne atrăsese Cișmigiul mai puternic ca acum.
s-7 Nostalgii viitoare, bănuite numai, ne-nfiorau și ne tulburau liniștea de pe acum.
s-8 Ne-am înscris vreo 30 de elevi, din 45, câți eram cu toții.
s-9 intervenii eu, doar i-oi da sămânță de vorbă suplinitorului.
s-10 Dar acesta, părând reflectează puțin, nu scoase o vorbă.
s-11 Un hohot de râsete acoperi ultimele cuvinte ale lui Dragu.
s-12 Pe buzele tuturor a înflorit un zâmbet imposibil de stăpânit.
s-13 Când își reperă ciudatul client, matahala rânji și călcă frâna.
s-14 și le expunea, sonor, pe rând, ascultătorilor.
s-15 Eu, îndatoritor, i-am răsucit panglica fermoarului la spate.
s-16 unde îi eliberă talpa încărcată cu fire de iarbă, pietricele, noroi.
s-17 Crăpa un drug, se înălța c-o palmă și colosul de zidărie.
s-18 balii, de spălat rufe, clocotind pe aragaze, și gândaci pe pereți.
s-19 ' înnebunesc după felul în care mi-i culegi pe licurici'.
s-20 M-am umplut de măciuci, recunoscu has-Satan cu onestitate.
s-21 cu capul depus pe șaua banchetei, ca la concert.
s-22 cetățeni fini își vărsau, cotidian, adevăratele pensii alimentare.
s-23 făcu Chiorul cu ochii strălucitori, și se pregăti dea răspunsul.
s-24 țâșnea, în jeturi cristaline și răcoroase, direct din pământ.

Text viewDownload CoNNL-U