| s-1
| Sunt de partea ta, păruse a-i spune O'Brien. |
| s-2
| Uneori credea în existența ei, alteori nu. |
| s-3
| P-ăsta ar trebui să-l luați, nu pe mine! |
| s-4
| N-ați auzit ce-a zis după ce i-ați bușit mutra. |
| s-5
| Dați-mi voie și vă spun, cuvânt cu cuvânt. |
| s-6
| El e-mpotriva Partidului, nu eu. |
| s-7
| Gardienii făcură un pas înainte. |
| s-8
| Vocea omului se subție într-un guițat: |
| s-9
| Nu l-ați auzit, repetă el. |
| s-10
| S-a stricat ceva la tele-ecran. |
| s-11
| Ăsta e cel care vă trebuie, nu eu. |
| s-12
| Luați-l pe el, nu pe mine! |
| s-13
| Nu avea nici o dovadă, numai priviri fugare care puteau să însemne orice sau să nu însemne nimic, frânturi de conversație la care trăgea cu urechea, însemnări ilizibile pe pereții closetelor; odată, când se întâlniseră doi inși care nu se cunoșteau, văzuse chiar și o mișcare imperceptibilă a mâinii, care putea fi un semnal de recunoaștere. |
| s-14
| Cei doi gardieni voinici se aplecară să-l ia de brațe. |
| s-15
| Dar el, exact în clipa aceea, se aruncă pe jos în celulă și se apucă de unul de picioarele de fier care susțineau banca, scoțând un urlet mut, de animal. |
| s-16
| Gardienii îl apucară și-l smuciră să dea drumul, dar el se agăță cu o forță uimitoare. |
| s-17
| Traseră de el aproape jumătate de minut, timp în care prizonierii rămăseseră calmi, cu mâinile încrucișate pe genunchi, privind exact înainte. |
| s-18
| Urletul se opri: omul nu mai avea suflu pentru nimic altceva afară de rezistat. |
| s-19
| Atunci scoase un altfel de țipăt. |
| s-20
| Unul din gardieni îl izbise cu cizma și-i făcuse praf degetele de la o mână. |
| s-21
| Îl ridicară în picioare. |
| s-22
| Camera o sută unu, zise ofițerul. |
| s-23
| Omul se lăsă dus afară, mergând nesigur, cu capul în jos și mângâindu-și mâna zdrobită: renunțase la orice fel de luptă. |
| s-24
| Totul ținea de domeniul presupunerilor și evident că el își imaginase orice. |